Acasă / EVENIMENT / Colonel dr. Valeriu Gheorghiță, într-o vizită de lucru la centrul de vaccinare din comuna Izvoru

Colonel dr. Valeriu Gheorghiță, într-o vizită de lucru la centrul de vaccinare din comuna Izvoru

Colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, președintele CNCAV, a fost prezent în comuna natală Izvoru, unde alături de echipa medicala a centrului deschis aici a participat la vaccinare persoanelor care au dorit să se imunizeze împotriva viruslui Sars-CoV-2. Activitea, începută la ora 10, s-a realizat doar cu prezentarea buletinului, fără programare în platformă.

„Sunt emoționat și nerăbdător ori de câte ori revin în locul nașterii mele. Mi-e dor de meleagurile copilăriei, de părinți și de toți cei dragi, alături de care am crescut. Îmi doresc ca împreună cu ai mei colegi argeșeni să facem încă un pas către normalitate! Să vaccinăm!”, spunea Valeriu Gheorghiţă. Prima persoana vaccinată de medicul militar a fost un baiat de 16 ani, emoționat, dar dornic și încrezător că gestul său contribuie la binele familiei și al întregii comunități, informează RO Vaccinare.

Președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță

În vârstă de 38 de ani, a absolvit în 2006 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, în 2013 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale cu o lucrare în domeniul bolilor infecţioase coordonat de prof. univ dr. Adrian Streinu-Cercel, a făcut rezidenţiatul la Spitalul „Matei Balş”, şi din 2012 lucrează la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr Carol Davila” Bucureşti. Din 2016 este asistent universitar.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Polițiștii din Argeș au oferit cadouri copiilor (12)

Polițiștii din Argeș au oferit cadouri copiilor

Ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în colaborare cu Direcția Generală de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar