Acasă / EVENIMENT / Combatere a delictelor silvice

Combatere a delictelor silvice

Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr au acționat pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic și au depistat un tânăr de 23 de ani, din Stoenești, care transporta material lemnos fără documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.

Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1,3 mc material lemnos, lemn foc de esență fag.
Ca urmare a abaterii constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, fiind aplicate și măsurile complementare de confiscare a materialului lemnos fără proveniență legală, ce a fost predat reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung, precum și de confiscare a unui motofierăstrău.

furt-material-lemnos

Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Domnești au acționat pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic și au depistat un bărbat de 38 de ani, din Pietroșani, care conducea un autoturism cu remorcă, transportând material lemnos pe raza localității de domiciliu, fără documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.
Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 0,5 mc material lemnos, lemn foc de esență carpen.
Ca urmare a abaterii constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, fiind aplicată măsura complementară de confiscare a materialului lemnos fără proveniență legală, ce a fost predat reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Cod portocaliu

ISU Argeș : Avertizare meteorologică! Cod portocaliu!

Pana mâine, 26 decembrie, ora 08:00, o parte a județului nostru se află sub incidența ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar