Acasă / EVENIMENT / Comerț ambulant stopat de jandarmii argeșeni

Comerț ambulant stopat de jandarmii argeșeni

inbound3579841199204404433

Astăzi, o patrulă de jandarmerie aflată în zona unui centru comercial din municipiul Pitești, a observat un grup de trei persoane care ofereau spre vânzare, dintr-o geantă, diverse parfumuri. Jandarmii au interceptat cele 3 persoane, le-au legitimat și au constatat că ofereau spre vânzare parfumurile fără a deține documente legale de proveniență. Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani au fost sancționați fiecare cu amendă în valoare de 500 lei și avertisment scris, pentru “vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi”, respectiv “efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii”, iar marfa a fost ridicată în vederea confiscării, conform prevederilor Legii 12/1990 R.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar