Procurorii din cadrul DNA Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore, începând cu după-amiaza zilei de miercuri, a doi funcţionari de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş. Aceştia sunt Dumitru Constantin Boboc, comisar superior în cadrul instituţiei precizate, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată şi fals intelectual tot în formă continuată, respectiv Paul Constantin Zamfir, de asemenea comisar superior, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
În ordonanțele procurorilor Anticorupţie se arată că în cauză există date și probe din care rezuiltă că, în perioada februarie – aprilie 2021, cei doi, în calitățile menționate, ar fi pretins și primit de la mai mulți agenți economici sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de 2.350 lei pentru a nu aplica amenzi contravenționale ori pentru a favoriza agenții economici la efectuarea de controale prin atestarea unor aspecte necorespunzătoare realității, respectiv faptul că nu au fost constatate nereguli la societățile verificate.
„Spre exemplu, unul dintre operatorii economici controlați, ce presta servicii de alimentație publică, își desfășura activitatea cu încălcarea dispozițiilor Ordonanței nr. 21/ din 21 august 1992, republicată, privind protecția consumatorilor, în sensul că utiliza produse expirate, condițiile de muncă erau insalubre, lipsea autorizația de funcționare emisă de către DSP Argeș. Coi doi inculpaţi vor fi prezentați Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a transmis DNA.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Anterior, în aceeași zi, procurorii Anticorupție, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au efectuat percheziții domiciliare în opt locații situate pe raza județelor Argeș și Vâlcea, din care două erau la sediul CJPC Argeş, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.
Tag-uri- . 24 A foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro public r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...