Procurorii din cadrul DNA Pitești au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Dumitru Constantin Boboc, la data faptelor comisar superior în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, funcționar public cu atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de luare de mită şi fals intelectual ambele în formă continuată, şi a lui Paul Constantin Zamfir, de asemenea comisar superior în cadrul CJPC Argeş la data faptei, pentru luare de mită, în formă continuată. În acelaşi dosar vor mai fi judecaţi șase reprezentanți ai unor societăți comerciale pentru dare de mită, respectiv complicitate la fals intelectual (pentru unul dintre inculpați). Despre cei în cauză am relatat chiar ieri, după ce au scăpat de arestul preventiv şi au fost bplasaţi în arest la domiciliu.
„În perioada februarie – aprilie 2021, cei doi inculpați, în calitățile menționate, ar fi pretins și primit de la șase oameni de afaceri, inculpați în prezenta cauză, sume de bani cuprinse între 200 și 600 lei și alte foloase necuvenite pentru a nu aplica amenzi contravenționale ori pentru a favoriza agenții economici cu ocazia efectuării controalelor, prin atestarea unor aspecte necorespunzătoare realității, respectiv faptul că nu au fost constatate nereguli la societățile verificate. Spre exemplu, unul dintre operatorii economici controlați ce presta servicii de alimentație publică își desfășura activitatea cu încălcarea dispozițiilor (…) privind protecția consumatorilor, în sensul că utiliza produse expirate, condițiile de muncă erau insalubre, nu deținea o autorizație de funcționare emisă de către DSP)Argeș etc. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de trei inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție”, se arată în comunicatul transmis de procurorii Anticorupţie.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...