Filarmonica Piteşti organizează joi, 13 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, concertul vocal-simfonic extraordinar de Paşte, în care, alături de orchestra Filarmonicii Piteşti, dirijată de Tiberiu Oprea, vor evolua soprana Mediana Vlad şi contratenorul Cezar Ouatu. În program: Samuel Barber – Adagio pentru orchestră de coarde, op. 11, şi Giovanni Battista Pergolesi – Oratoriul „Stabar Mater”.Tiberiu Oprea, dirijor al Filarmonicii Piteşti, este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, André Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Felicia Filip, Pompeiu Hărăşteanu, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Florin Georgescu, Stefan Popov, Claudia Măru-Hanghiuc ş.a.
Venită din Statele Unite ale Americii pentru a studia tehnica vocală în Ro¬mânia, Mediana Vlad este licenţiată a U¬niversităţii Naţionale de Muzică din Bu¬cureşti. Este prim-solistă a Teatrului Na¬ţi¬o¬nal de Operetă „Ion Dacian” din Bu¬cu¬reşti. Colaborează cu Opera Naţională şi cu Studioul Experimental de Operă şi Balet al O.N.B., Teatrul Bulandra şi filarmonici din ţară. A susţinut spec¬ta¬co¬le la Opera Comică şi concerte pe scena Ateneului Român, a Radio¬difu¬zi¬u¬nii Române şi a participat la: Festivalul Internaţional „George Enescu“, MozartFest şi Festivalul Internaţional de Muzică Ba-rocă. Versatilitatea vocii Medianei Vlad şi dragostea ei pentru copii se re¬gă¬sesc în rolurile principale Disney: „Albă ca Zăpada“, „Frumoasa din pădurea a¬dor¬mită“ ş.a.
Născut într-o familie de muzicieni, Cezar Ouatu a învăţat de la şase ani să cânte la pian. A absolvit Liceul Muzical „Carmen Sylva” din Ploieşti şi Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano. A debutat ca interpret profesionist pe scena Teatrului „La Fenice” din Veneţia, cântând ulterior pe cele mai importante scene din lume. A obţinut premii la concertele de canto din Barcelona, Dresda, Milano, San Marino şi Monaco. A susţinut concerte alături de soprana Angela Gheorghiu, a cântat, în 2014, în deschiderea concertului lui Andrea Bocelli de la Bucureşti şi a reprezentat România la Eurovision în 2013. A mai fost prezent la Filarmonica Piteşti, în 2016, la concertul aniversar de nouă ani.
Gabriela Neacsu