Acasă / SOCIAL / Concertul pentru vioară și pian al lui Mendelssohn, la Filarmonica Pitești

Concertul pentru vioară și pian al lui Mendelssohn, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 19 ianuarie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia, concertul simfonic extraordinar cu pagini muzicale semnate de Mendelssohn și Ceaikovski. Alături de orchestra simfonică, dirijată de Constantin Grigore, participă, ca soliști, pianistul Andrei Licareț și violonistul Radu Chișu, care vor interpreta F. Mendelssohn – Concertul pentru vioară și pian în re minor. În partea a doua publicul va audia P. I. Ceaikovski – Simfonia I, op. 13.

Născut în 1982, în Bucureşti, Andrei Licareţ a început, la cinci ani, studiul pianului cu tatăl său, pianistul şi organistul Filarmonicii „George Enescu”, Nicolae Licareţ. Debutează la 11 ani, susţinând de atunci numeroase concerte şi recitaluri în Europa şi Statele Unite ale Americii. A câştigat numeroase concursuri de pian, absolvind Sommer Akademie Mozarteum (Salzburg), Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Peabody Conservatory (Baltimore, Maryland). A concertat sub bagheta unor dirijori de renume ca: Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Jin Wang, Ilarion Ionescu-Galaţi. A mai fost prezent la Filarmonica Pitești în 2013, la concertul deschiderii stagiunbii a VII – a. 

            Ca și Andrei Licareț, violonistul Radu Chișu s-a născut în 1982, la București. A absolvit licența și masterul la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa profesorului Daniel Podlovski. A urnat masterclassuri cu violoniști de prestigiu, care i-au apreciat calitățile artistice de excepție. Este artist instrumentist la Filarmonica George Enescu București și concertmaestru al Orchestrei Camerata Regală, ansamblu al cărui fondator a fost în 2009. Calitățile violonistice și cunoștințele dobândite de-a lungul anilor, informațiile genetice moștenite de la tatăl sau, oboistul și dirijorul Radu Chișu, l-au transformat în artistul de succes de astăzi.

 Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți un bilet costă 12,50 lei, respectiv 10 lei, iar pentru pensionari, 25 de lei, respectiv 20 lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Filarmonica-Pitești

Prețurile biletelor și al abonamentelor rămân neschimbate, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești pune în vânzare, miercuri, 8 ianuarie 2025, de la ora 8.00, la sediul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar