Acasă / EVENIMENT / Condamnat pentru trafic cu caviar

Condamnat pentru trafic cu caviar

 

trafic cu caviar
Pe 25 august 2020, ofiţerii Serviciului Delta Dunării, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, au depistat în flagrant delict trei bărbați cu vârste între 41 și 46 de ani, toți din județul Mehedinți, care ofereau spre vânzare subproduse din sturion (caviar), altor trei bărbați cu vârste cuprinse între 51 și 55 de ani, din Galați. Oamenii legii au găsit în maşina barbaţilor 22,6 kilograme de icre negre ambalate în 40 de borcane de diverse mărimi în valoare de circa 50.000 de euro. La acel moment, şi marfa, şi maşina au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză a fost deschis dosar penal.
Ulterior, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată. Unul dintre bărbaţi, Albert G., a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Judecat în primă instanţă pe procedura simplificată, acesta a fost condamnat la un an închisoare cu suspendarea executări pedepsei pe un termen de încercare de doi ani şi l-au obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Gruia ori a comunei Pristol din judeţul Mehedinţi. Sentinţa a fost atacată şi dosarul a intrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti care a menţinut decizia instanţei de fond, iar în plus i-a interzis dreptul de a mai pescui pentru o perioadă de doi ani. Hotărârea Curţii piteştene este definitivă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar