Agenţia Naţionalã de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de naturã administrativă şi penală, şi indicii privind comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii şi înşelăciune în cazul a 18 foşti şi actuali consilieri locali. Printre ei se află şi Gabriel Avram, consilier local la Rucăr.Potrivit ANI, în calitate de consilier local, Avram a luat parte la deliberarea şi adoptarea unor hotărâri ale Consiliului Local Rucăr, având (personal şi prin soţie) un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor în consiliu. În opinia ANI, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile legale în materie, context în care agenţia a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung pentru verificarea indiciilor privind comiterea infracţiunii de conflict de interese de către Gabriel Avram. ANI susţine că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului 2012 – 2016, întrucât SC „Nic-Com-Geo” SRL, la care acesta, împreună cu soţia sa, deţine calitatea de asociat şi funcţia de administrator, a încheiat cu Primăria Rucăr contracte comerciale de furnizare produse, prin care firma respectivă a furnizat primăriei rucărene materiale de construcţii şi materiale de întreţinere în valoare de 135.328,65 lei. Verificările au demarat în luna august, iar cel în cauză a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris). În apărarea sa, consilierul Avram a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere cu privire la presupusele fapte.
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...