Cu câteva zile în urmă, un bărbat din Mihăești a fost reținut şi apoi arestat preventiv pentru 30 de zile din cauză că a promis mai multor persoane că le poate ajuta, contracost, să urgenteze eliberarea unor documente din trei instituții din Argeș.
Astfel, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, împreună cu un procuror, au făcut trei percheziţii la locuințele unor persoane bănuite de trafic de influență și cumpărare de influență. Din verificări s-a stabilit că, în perioada decembrie 2021 – februarie 2022, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra funcționarilor din cadrul a trei instituții din Argeș, Daniel F., de 39 de ani, consilier local în comuna amintită, ar fi pretins, de la mai multe persoane, diverse sume de bani promițând că îi va determina pe funcționarii din cadrul acelor insituții să îndeplinească sau să urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu. În urma perchezițiilor au fost descoperite şi ridicate mai multe înscrisuri și documente cu valoare probatorie, trei laptopuri, un telefon mobil și o pușcă cu aer comprimat. 20 de persoane au fost conduse la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și poliţia judeţeană.
După administrarea probatoriului, procurorul a dispus reținerea pentru 24 de ore a consilierului, iar în cursul zilei de vineri acesta a fost prezentat Tribunalului Argeș care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citeşte şi ...
,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin
Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...