Acasă / POLITIC / Consiliul Județean Argeș a aprobat bugetul pe anul 2024!

Consiliul Județean Argeș a aprobat bugetul pe anul 2024!

Miercuri, 7 februarie 2024, în ședința Consiliului Județean, condusă de vicepreședintele Marius Nicolaescu, alături de vicepreședintele Adrian-Dumitru Bughiu, a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al județului Argeș pe anul 2024.

„Este important de precizat că astăzi adoptăm bugetul pe anul 2024 în integralitate, urmând ca reaprtizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale să se facă ulterior, în urma discuțiilor pe care le vom avea cu domnii primari și consilieri județeni.” – a declarat la începutul ședinței vicepreședintele C.J. Argeș, Marius Nicolaescu.
La întocmirea bugetului s-au avut în vedere Legea bugetului de stat pe anul 2024, cadrul fiscal-bugetar, estimările pe următorii trei ani, propunerile de cheltuieli ale instuțiilor și entităților care funcționează în subordinea Consiliului Județean Argeș și sunt ordonatori de credite, programele întocmite pentru finațarea unor acțiuni și, nu în ultimul rând, programele de dezvoltare ale județului Argeș.

bugetul pe anul 2024
Bugetul consolidat pentru anul 2024, compus din cheltuieli de funcționare și alocări pentru investiții, este de 638.456.000 lei. La capitolul venituri au fost identificate mai multe surse, cum ar fi sume defalcate din TVA, cote și sume defalcate din impozitul pe venit, subvenții de la bugetul de stat, venituri proprii , sume provenite din fonduri externe nerambursabile.
Dezvoltarea județului Argeș reprezintă în continuare o prioritate pentru conducerea Consiliului Județean Argeș. În acest sens, secțiunea de dezvoltare are în vedere susținerea proiectelor de investiții. Astfel:
Activitate proprie și proiecte cu finanțare externă nerambursabila – 229.406.000 lei (30,10 % din cheltuielile pentru dezvoltare)
Transporturi – Lucrări de investiții și întreținere pe drumuri județene, documentații tehnico-economice și alte cheltuieli de natura investițiilor, proiecte cu finanțare nerambursabilă – 148.310.000 lei. (19,45 % din cheltuielile pentru dezvoltare)
Evoluția cheltuielilor în celelalte domenii de activitate:
Sănătate – Consiliul Județean Argeș are în subordine nouă spitale (Spitalul Județean de Urgență Pitești, Spitalul de Pediatrie Pitești, Spitalul Orășenesc “Regele Carol I” Costești, Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei” Valea Iașului, Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, Spitalul de Boli Cronice și Geriatrie „Constantin Bălăceanu Stolnici” Ștefănești, Spitalul de Recuperare Brădet, Spitalul de Psihiatrie “Sf. Maria” Vedea, Spitalul de Boli Cronice Călinești) și cinci Unități de Asistență Medico – Socială la Călinesti, Dedulești, Șuici, Rucăr și Domnești. Banii sunt destinați inclusiv pentru cheltuieli de personal pentru medici și asistenți medicali, cheltuieli materiale pentru medicamente și materiale sanitare; transferuri curente și de capital pentru instituțiile de sănătate. (28.909.000 lei)

Asistență socială – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, Centrele de îngrijire și asistență: Pitești, Bascovele, Tigveni, Călinești, Vulturești, Băbana, Buzoești, Mozăceni, Unitățile de asistență medico-socială: Călinești, Dedulești, Șuici, Domnești, Rucăr, Indemnizații și drepturi ale persoanelor cu handicap și alte acțiuni sociale – 192.739.000 lei

Învățământ special: Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Filofteia” Ștefănești, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Nicolae ”Câmpulung, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Stelian” Costești, Grădinița Specială “Sfânta Elena” Pitești, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Marina” Curtea de Argeș și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Programul pentru școli al României-produse lactate, de panificație – 21.635.000 lei

Cultură, recreere și religie – Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu”, Muzeul Județean Argeș, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Teatrul Al. Davila Pitești, Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, Personal neclerical, Culte religioase, Servicii recreative și sportive – 102.684.000 lei

Ordine publică și siguranță națională – Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Serviciul Public Județean Salvamont – 9.415.000 lei

Apărare – Centrul Militar Județean Argeș, Structura Teritorială pentru Probleme Speciale Argeș – 835.000 lei
Referior la SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE, propunerea cheltuielilor a fost fundamentată în concordanță cu strategia de dezvoltare a Județului Argeș, fiind incluse obiective de investiții care sunt asigurate din următoarele surse de finanțare: din bugetul de stat (fonduri aprobate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Programul Anghel Saligny, Programul Național de Dezvoltare Locală, Programe de Interes National, fonduri externe nerambursabile), din bugetul local și din fonduri europene nerambursabile.
Proiecte privind investiții în infrastructura de drumuri și poduri în județul Argeș:
Consiliul Județean Argeș derulează 10 (zece) proiecte în domeniul infrastructurii rutiere prin Programul Anghel Saligny:
Modernizare DJ 703 B Pădureți (DJ 679)-Costești (DN 65A), km 48+975-59+287, L=10,312 km, la Lunca Corbului și Costești;
Pod peste râul Neajlov, în satul Siliștea, comuna Căteasca, județul Argeș;
Modernizare DJ 703G Șuici (DJ703H)-Ianculești-lim. jud.Vâlcea, km 14+000-16+921, L=2,921 km, comuna Șuici;
Modernizare DJ 731 B, sate Sămara şi Metofu, Km 1+603 – Km 3+728, L=2,125 Km, comuna Poiana Lacului;
Modernizare DJ732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni, Km 7+165 – Km 8+695, L= 1,53 Km;
Modernizare DJ 679 C lzvoru – Mozăceni Km 12+489 – Km 21+688, L=9,199 Km;
Modernizare DJ 703 B Morărești – Uda, Km 16+200 – Km 17+753, în comuna Uda, L=1,553 km;
Modernizare DJ 703 H Sălătrucu-Vâlcea, Km 25+151 – Km 29+863, L=4,712 Km;
Modernizare DJ 739 Bârzeşti (DN 73 D) – Negrești – Zgripcești – Beleți, km 0+474 – Km 2+300, L=1,826 Km, în comuna Vulturești;
Modernizare DJ 703 I Merișani (DN 7 C – Km 12+450) – Musătești – Brăduleț – Brădet – Lac Vidraru (DN 7 C – Km 64+400), Km 53+580 – Km 61+055, L = 7,475 Km.
Obiective de investiții în infrastructura rutieră finanțate din bugetul local și din fonduri rambursabile:
Modernizare DJ 702 F, Limita județ Dâmbovița – Slobozia, km 14+000-17+355, L = 3,355 km, județul Argeș;
Modernizare DJ 731 D, km 15+075 – 16+825, L=1,75 km, comuna Coșești, jud.Argeș;
Modernizare DJ 679A Bârla (DJ 679) – Căldăraru, Km 0+000 – Km 12+835, L=12,835 km;
Modernizare DJ 704D Prislop (DN7) – Lupueni (DJ 703E), Km 0+000- Km 2+358, L= 2,358 Km în comunele Bascov și Băbana;
Modernizare DJ 703E Pitești (DN 67) – Băbana – Cocu, Km 1+800 – Km 19+765, L= 17,965 Km;
Modernizare DJ 704 G Cicănești – Șuici (DJ 703H ), Km 9+532 – Km 13+435, L=3,903 Km;
Relocare utilități (conducte gaze) „Pod pe DJ 738 Jugur-Drăghici-Mihăeşti peste râul Târgului, km 21+900, în comuna Mihăeşti”;
Piste pentru biciclete pe DJ 703E: Pitești (DN 67 B) – Lupueni – Popești – Lunguiești – Cocu (DJ 703B), pe sectorul Km 2+200 – 12+300, L=10,100 Km, în comunele Moșoaia, Băbana și Pista continuă pentru biciclete pe DJ 678 A, km 42+420-49+095 și pe DJ 703 H, km 12+924-17+368, L=11,200 km, în comunele Tigveni, Cepari și Șuici, județul Argeș;
Execuție prag de fund și lucrări de stabilizare a malurilor aferente podului amplasat pe DJ 703B, km 84+723, în comuna Căteasca, județul Argeș”;
Modernizare DJ 703 H Curtea de Argeș-Valea Danului-Cepari-Șuici-Lim. Jud. Vâlcea, km 9+475-10+364, L= 0,889, comuna Valea Danului și Cepari, Jud. Argeș;
Modernizare DJ 738 Poienari (DN 73- km 44+500)-Jugur-Drăghici-Mihaești (DC 11), km 10+200-13+600, L= 3,4 km, județul Argeș;
Modernizare DJ 739 Bârzești-Negrești- Zgripțești- Beleți, km 9+800-12+000, L= 2,2km, Județul Argeș;
Modernizare DJ 679D Malu-(DJ 679-km 38+940)-Coltu-Ungheni-ReceaNegrași-Mozacu, km 7+940-14+940, L=7km, comuna Ungheni, Județul Argeș;
Modernizare DJ 703B Morărești (DN 7+km 148+980)-Săliștea-Vedea-Lim. Jud. Olt (km 34+714-Lim. Jud. Olt(km 41+164)-Mârghia-Pădureți-CosteștiȘerbănești-Siliștea-Căteasca-Leordeni (DN 7-km 91+230), km 77+826-83+126, L= 5,3 km, comuna Căteasca, județul Argeș;
Modernizare drum județean DJ 508 Căteasca (DJ 703B)-Furduiești-Teiu-Buta (DJ 659), km 12+400-17+217, L=4,817 km, com. Teiu și Negrași, jud. Argeș;
Modernizare DJ 731 D, comuna Dârmănești, județul Argeș, km 8+440 – km 11+240, L=2,8 km;
Modernizare drum județean DJ 678E Teodorești (DJ 703 km 13+339) Cotu lim. Jud. Vâlcea, km 1+200 km 3+000, l=1,8 km, comuna Cuca, județul Argeș;
Modernizare drum județean DJ 678B lim. Jud. Vâlcea Cuca (DJ 703 km 9+765), km 26+950 km 27+862, L=0,912 km, comuna Cuca, județul Argeș;
Pod pe DJ 679D, Malu (DJ 679 km 38+940)-Coltu-Ungheni, km 8+444, L=12 m, comuna Ungheni, jud.Argeș.
Modernizare DJ 703 H Curtea de Argeș-Valea Danului-Cepari-Șuici-Lim. Jud. Vâlcea, km 9+475-10+364, L= 0,889, comuna Valea Danului și Cepari, Jud. Argeș;
Modernizare DJ 738 Poienari (DN 73- km 44+500)-Jugur-Drăghici-Mihăești (DC 11), km 10+200-13+600, L= 3,4 km, județul Argeș;
Modernizare DJ 679D Malu-(DJ 679-km 38+940)-Colțu-Ungheni-ReceaNegrași-Mozacu, km 7+940-14+940, L=7km, comuna Ungheni, Județul Argeș;
Modernizare DJ 703B Morărești (DN 7+km 148+980)-Săliștea-Vedea-Lim. Jud. Olt (km 34+714-Lim. Jud. Olt(km 41+164)-Mârghia-Pădureți-CosteștiȘerbănești-Siliștea-Căteasca-Leordeni (DN 7-km 91+230), km 77+826-83+126, L= 5,3 km, comuna Căteasca, județul Argeș;
Modernizare DJ 739 Bârzești-Negrești-Zgriptesti-Beleti, km 9+800-12+000, L= 2,2km, Judetul Argeș.
Pod pe DJ 703 H Curtea de Argeş (DN 7 C)-Valea Danului-Cepari, km 0+597, L=152m, în comuna Valea Danului. (Programul Național de Dezvoltare Locală)

Proiecte în infrastructura rutieră cu finanțare din fonduri europene nerambursabile:

În anul 2023, a fost modernizat pe fonduri europene DJ 504, în lungime de 26 kilometri, iar la începutul acestui an s-a făcut recepția la DJ 503, în lungime de 42 kilometri, modernizat tot pe fonduri europene. Cu finanțare europeană va fi reabilitat și drumul județean DJ 679: Paduroiu (67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești-Fâlfani – Cotmeana –Malu – Bârla – Lim. Jud. Olt, în lungime de 47 kilometri, pentru care s-au aprobat recent, în ședința Consiliului Județean, documentațiile necesare. În plus, în următorul exercițiu financiar european, conducerea Consiliului Județean Argeș și-a propus să aplice pentru obținerea fondurilor europene în vederea modernizării și altor tronsoane de drum județean.
Tot în domeniul transporturilor, Consiliul Județean Argeș a accesat un proiect în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență pentru achiziționarea de microbuze electrice pentru transportul elevilor din județul Argeș.

Proiecte privind investiții în infrastructura sanitară:

Laborator de Radioterapie Spitalul Județean de Urgență Pitești; (fonduri din PNRR)
Modernizarea și dotarea Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu Mioveni; (fonduri din PNRR)
Modernizarea și dotarea Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Pitești. (fonduri din PNRR)
„Stație de Epurare ape uzate și retea de canalizare menajeră” aferentă unităților medicale: Spitalul de Boli Cronice Călinești, Unitatea de Asistență Medico-Socială Călinești, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Călinești și Centrul de Permanență Călinești din comuna Călinești, județul Argeș”; (Programul Anghel Saligny)
Consolidare și reabilitare Spital Județean de Urgență Pitești; (fonduri din PNDL)
Construire corp de clădire nou la Spitalul Județean de Urgență Pitești; (fonduri din bugetul local)
„Extindere, modernizare si dotare spatii urgenta Spitalul de Pediatrie Pitesti” (fonduri europene nerambursabile)
„Extindere si dotare spatii urgenta si amenajari incinta Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti” (fonduri europene nerambursabile)
„Extinderea, modernizarea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitesti” (fonduri europene nerambursabile)
„Extinderea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti” (fonduri europene nerambursabile)
„Consolidarea infrastructurii medicale pentru a face fata provocarilor ridicate de combatere a epidemiei de COVID-19 la Spitalul de Pneumoftiziologie „”Sf.Andrei””, Valea Iasului” (fonduri europene nerambursabile)

Proiecte privind investiții în infrastructură în domeniul cultural:
Consolidare și reabilitare Clădire Teatru ”Al. Davila” Pitești (fonduri din bugetul local)
„Restaurarea Galeriei de Arta Rudolf Schweitzer-Cumpana – Consolidarea, protejarea si valorificarea patrimoniului cultural” (fonduri europene nerambursabile)
„Restaurarea Muzeului Judetean Arges – Consolidarea, protejarea si valorificarea patrimoniului cultural” (fonduri europene nerambursabile)
Conservarea si consolidarea Cetății Poienari (fonduri europene nerambursabile)

Alte proiecte de investiții:
Reabilitare Bază de Salvare Montană cota 2000 Transfăgărășan, județul Argeș; (fonduri din bugetul local)
Renovarea energetică moderată pentru sediul Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș; (fonduri din PNRR)
Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ special din subordinea Consiliului Județean Argeș și a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș; (fonduri din PNRR)
De asemenea, pentru anul 2024 este propusă suma de 2.521.000 lei, subvenții de la bugetul de stat prin Programe de Interes National, obiectivele de investiții finanțate prin acest program fiind:
Centrul de criză pentru persoane adulte cu dizabilități;
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Dragolești;
Centrul respiro pentru persoane adulte cu dizabilități;
Locuințe protejate – Siguranța și Îngrijire Argeș.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Argeș pe anul 2024 poate fi consultat pe site-ul instituției la secțiunea Activitate / Ședințe.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

închirierea cabanelor (1)

Atenție la înșelăciunile cu închirierea cabanelor pentru sărbătorile de iarnă!

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș atrage atenția cetățenilor asupra riscului de a deveni victime ale ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar