Acasă / SOCIAL / Consiliul local Piteşti nu dă banii profesorilor pentru navetă

Consiliul local Piteşti nu dă banii profesorilor pentru navetă

Cadrele didactice din judeţ sunt de multe ori în imposibilitatea să-şi mai desfăşoare meseria din lipsa banilor. Acest lucru este din cauza sistemului prost dar şi pentru că o mare parte din consiliile locale din judeţ nu respectă legea şi drepturile cadrelor didactice.

Educatorii, învăţătorii, profesorii, speialiştii sunt repartizaţi de către inspectorat să predea în localităţi unde nu au domiciliul. Astfel o mare parte din salariu sunt nevoiţi să-l dea pe transport. Consiliile locale din judeţ însă nu le decontează acestora deplasarea. Profesorii sunt puşi în imposibilitatea de a se mai duce la muncă din lipsa baniilor. Liderul de sindicat al învăţământului, Adrian Voica ne-a declarat că în mai multe localităţi există această problemă. Peste 500 de cadre didactice din judeţ au procese pe rol şi îşi cer drepturile. Aceştia au şi câştigat o parte din procese dar banii nu sunt primiţi integral ci eşalonat până în anul 2019. Cele mai multe abuzuri făcute de către consiliiul local din Stoeneşti acolo unde primarul nici nu vrea să audă de aşa ceva dar şi la Piteşti aici unde decontările sunt întârziate de un trimestru şi o parte din profesori nu îşi primesc aceste drepturi. Cadre didactice de la Colegiul Neniţescu din Piteşti care fac naveta la Câmplung nu îşi primesc banii pe transport. Consiliul Local Piteşti are bani de pavele, fântâni cântâtoare de 10 ori mai scumpe, lalele, excursii pentru primar în Europa dar nu pentru profesori şi pentru educaţia copiilor din Piteşti. Vom reveni!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar