Acasă / EVENIMENT / Continuă acţiunile de prevenire în judeţ

Continuă acţiunile de prevenire în judeţ

Întrucât atât în perioada premergătoare sărbătoririi Sfintelor Paști, cât și pe timpul acestora, vor avea loc manifestări religioase și culturale cu participarea unui public numeros și un aflux important de persoane, în centrele comerciale, spre localităţile şi zonele turistice, dar și la slujbele religioase, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Argeş recomandă:
Pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare:
• În zonele aglomerate din pieţe, supermarket-uri, bazaruri, manifestaţi atenţie deosebită asupra banilor sau a altor obiecte personale; nu lăsați geanta, borseta sau portofelul nesupravegheate în coșul de cumpărături;
• Când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi asupra dumneavoastră, ci doar suma necesară pentru efectuarea plății;
• Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere. Acesta se păstrează cel mai sigur în buzunarele interioare ale vestimentaţiei;
• Acordaţi o mai mare atenţie poşetei, dar și plaselor care conţin cumpărături, deoarece hoţii speculează orice neglijenţă;
• În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi observați cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;
• Nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate pentru a cumpăra lucruri de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea.
Pentru prevenirea furturilor din locuinţe:
• Nu faceţi publică plecarea dumneavoastră de acasă şi rugaţi vecini de încredere să vă supravegheze locuinţa (ridicând eventuale înștiințări sau facturi prinse în ușă dacă lipsiți pentru mai multe zile);
• Verificaţi dacă aţi încuiat ferestrele, uşa de la balcon, chiar dacă plecați de acasă pentru scurt timp;
• Dacă locuiţi la parter, dotarea cu grilaje adaugă un plus de siguranţă apartamentului dumneavoastră;
• Nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine, pe care le sesizaţi în bloc, pe cine caută;
• Nu păstraţi sume mari de bani sau obiecte de mare valoare în casă;
• Dotaţi locuinţa cu un sistem de alarmă.
Pentru prevenirea furturilor din autovehicule:
• Nu lăsaţi în autovehicul aparatură electronică (laptop-uri, tablete, telefone), ori genţi sau documente importante;
• Evitaţi să păstraţi în torpedoul autoturismului actele de identitate, permisul de conducere, documentele de înmatriculare ale maşinii, documentele firmei, cărţi de credit, ordine de plată sau orice alte înscrisuri de valoare, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
• Evitaţi să parcaţi autoturismul în zone izolate și neiluminate, mai ales pe timpul nopții;
• Instalați sisteme de alarmare antifurt pe autoturisme, care odată activate descurajează infractorii, furturile oprindu-se de cele mai multe ori în faza de tentativă;
• Parcaţi autoturismele de transport marfă, în locuri special amenajate iar pe timpul staționării îndelungate în locuri asigurate cu pază.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar