Săptămâna trcută, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, împreună cu cei din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat o activitate preventivă la Liceul Tehnologic ,,Dinu Brătianu” Ștefănești und eau fost invitaţi elevi din cinci clase.
În cadrul unor activități interactive, au fost prezentate mai multe aspecte pe care adolescenții să le cunoască cu privire la consumul, deținerea și traficul de substanțe cu efect psihoactiv. Prezentate într-un mod plăcut, acţiunile oamenilor legii au atins şi subiecte precum grija cu care tinerii ar trebui să își aleagă prietenii. De asemenea, având în vedere vârsta, comunicarea problemelor se poate dovedi a fi un obstacol, dacă relaționarea cu părinții sau cu alți adulți nu se face cu o persoană responsabilă, în asemenea situații fiind cu atât mai important anturajul care să ajute la rezolvarea problemelor, nu la adâncirea lor.
De asemenea, au fost prezentate și efectele consumului de substanțe psihoactive, astfel încât acest lucru să nu mai reprezinte o necunoscută pentru liceeni, scop în care participanţii au utilizat ochelari speciali, care simulează reacţiile celui care consumă substanţe interzise, puși la dispoziție de reprezentanții Centrului de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Piteşti din cadrul Agenției Naționale Antidrog.
Peste 160 de elevi și 13 cadre didactice au luat parte la activități,
concluzia fiind aceea că, atunci când situaţia pare a scăpa de sub control, trebuie ca tinerii să se adreze celor care le pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret).
În perioada aprilie 2022-martie 2023, polițiștii argeșeni au desfășurat 75 de activități informativ-preventive cu privire la traficul și consumul de droguri, la care au participat 2.486 de minori și 1.849 de adulti.
Efortul comun din cadrul acestor campanii, desfășurate de polițiștii argeșeni împreună cu reprezentanții celorlalte agenții guvernamentale cu atribuții în domeniu, urmărește creşterea gradului de siguranţă a copiilor, prin informarea acestora cu privire la potenţiale pericole şi, totodată, prin furnizarea de soluţii, utilizându-se metode specifice vârstei lor.
Mai multe informații în domeniul specific pot fi accesate gratuit pe pagina de internet a Agenției Naționale Antidrog, la link-ul: http://ana.gov.ro/