Acasă / EVENIMENT / Controale făcute de polițiștii locali

Controale făcute de polițiștii locali

În perioada 08– 10.02.2021, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activități Comerciale, au desfășurat multiple activități de control agenților economici ce își desfășoară activitatea pe raza municipiului, precum și verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea epidemiei de Covid-19. Urmare verificărilor efectuate în Piața Găvana, s-au aplicat un număr de 5 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr.145/2014 modificată, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și H.C.L. nr.197/2017, respectiv neafișarea corespunzătoarea a prețurilor și  comercializarea altor produse decât cele înscrise în atestatul de producător. De asemenea, au fost efectuate verificări în Parcul Lunca Argeșului, privind deținerea și valabilitatea acordurilor de ocuparea a domeniului public, eliberate de Primăria Municipiului Pitești. Astfel, a fost depistată numita C.G.G. ce desfășura activități de comerț, fără a deține aprobările legale. Acesta a fost sancționată contravențional cu suma de 500 lei, conform H.C.L. nr.197/2017.
 Acțiunile vor continua și în perioada următoare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar