Acasă / EVENIMENT / Controale în locuri predispuse aglomerării

Controale în locuri predispuse aglomerării

Controale în locuri predispuse aglomerării
Polițiștii argeșeni acționează în continuare pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2 cu scop preventiv instruind reprezentanții unităților comerciale, dar și prin verificări ale mijloacelor de transport în comun și în spațiile în spațiile publice aglomerate.
Astfel, au fost desfășurate 20 de acţiuni punctuale fiind verificate 2.194 de persoane, precum și 74 de mijloace de transport persoane. De asemenea, au fost verificate 101 societăți comerciale, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii noului coronavirus.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 50 avertismente, toate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală.
O astfel de activitate preventivă a fost desfășurată şi în zona din centrul municipiului de către polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, dar și de polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești, care au acționat în sistem integrat cu pompierii argeșeni, dar și cu agenţi din cadrul Poliției Locale Pitești, ocazie cu care au fost împărțite pliante, sfaturi, dar și măști de protecție
„Evitarea îmbolnăvirii, printr-un comportament precaut, are o importanță foarte mare în această perioadă, iar purtarea măștii de protecție, ce face parte din măsurile de protecție individuală pe care fiecare cetățean le poate adopta, este doar una dintre laturile de prevenire a îmbolnăvirii.
Reamintim că, din punct de vedere legal, purtarea măștii de protecție este obligatorie atât în spațiile publice aflate în incinta unor imobile (mijloace de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale), dar și în spatiul public deschis aglomerat sau predispus aglomerării, cum ar fi piețele, stațiile de autobuz, proximitatea unităților de învățământ și nu numai”, transmite poliţia argeşeană.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar