Acasă / EVENIMENT / Control judiciar pentru şoferul care i-a rănit pe poliţişti

Control judiciar pentru şoferul care i-a rănit pe poliţişti

După cum v-am informat, şoferul care în timp ce era urmărit a lovit maşina poliţiei împingând-o în şanţ a fost reţinut după două săptămâni de la comiterea faptei.

control judiciar pentru soferA lovit şi a fugit

Acesta este Alexandru Florin Barbu, de 28 de ani, din Uda, care pe 19 noiembrie a refuzat să oprească la semnal fiindcă nu are permis de conducere, a provocat accidentul şi a părăsit locul faptei. Tânărul a stat ascuns, ştiind că este căutat. El a stat ascuns până marţi, când s-a predat la Serviciul Rutier Argeş. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, după o noapte petrecută în arestul poliţiei judeţene a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de arestare preventivă. Procurorul a decis însă plasarea împricinatului sub control judiciar pentru 60 de zile, timp în care tânărul are interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Cel în cauză nu a vrut să spună unde a stat ascuns, susţinând că ar fi fost prin pădure. Afirmaţiile lui nu sunt crezute de anchetatori, care au extins verificările faţă de alte trei persoane bănuite că l-ar fi ajutat, pentru comiterea infracţiunilor de tăinuire şi favorizare a infractorului. Barbu a fost eliberat în acest an din închisoare, după ce executase o pedeapsă privativă de libertate tot pentru conducere fără permis (la acea dată avea suspendat dreptul de a conduce), el având şi antecedente pentru furt. Vă reamintim că, în timpul urmăririi, agenţii au tras şase focuri de armă în aer, dar şi asupra maşinii, însă fugarul a reuşit să dispară. Individul nu a recunoscut că a lovit autospeciala poliţiei, ci doar că, într-adevăr, a condus fără permis.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

articole pirotehnice (2)

Aproape 300 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști

În ziua de 17 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar