Clipe de durere teribilă, de dimineaţă, pentru un elev în vârstă de 10 ani de la şcoala gimnazială din Merişani, care s-a rănit grav în timp ce era la ora de sport în curtea şcolii. Din neatenţie, băiatul a călcat într-un fier beton cu grosimea de 6 milimetri, infipt într-o bucată de ciment, care se presupune că a căzut de la o boltă de vie (de altfel, pe terenul de sport mai existau alte asemenea bucăţi). Un echipaj de descarcerare al Detaşamentului de Pompieri Piteşti nu a reuşit să taie betonul şi a fost nevoit să urce copilul în ambulanţa SMURD cu tot cu bucata de beton şi fier, lungă de vreun metru. Pe drum, paramedicii s-au întâlnit cu echipajul unei ambulanţe cu medic trimisă în sprijin, care a preluat pacientul şi l-a transportat la Spitalul de Pediatrie. În sala de operaţii pompierii şi medicii au reuşit să extragă fierul beton, iar copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Operaţia a decurs bine, micul pacient este în stare stabilă, a fost pus pe tratament cu antibiotice şi va rămâne câteva zile internat sub supraveghere. În urma acestui incident, care putea să aibă consecinţe dintre cele mai grave, la şcoală va fi demarată o anchetă administrativă, pentru a se stabili împrejurările în care a survenit accidentul şi cine se face răspunzător.
Citeşte şi ...
Tineri reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj
În ziua de 23 decembrie a.c. polițștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Piteși, ...