Acasă / EVENIMENT / Cresa noua in comuna Bascov

Cresa noua in comuna Bascov

Marți,în comuna Bascov, a fost inaugurată o nouă creșă. Un proiect al Primăriei Bascov pentru care s-a obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală II. Este o creșă modernă ce are în fiecare clasă table inteligente și mobilier nou, dar și bucătărie, spălătorie și sală de festivități.  

Președintele Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă, și vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu au fost alături de primarul Gheorghe Stancu. De altfel, și Consiliul Județean Argeș a susținut, prin cofinanțare, construirea acestui obiectiv.  

Felicit autoritatea locală pentru implicare pentru că fără de zbaterea dumneavoastră și a consilierilor locali nu s-ar fi realizat acest lucru. Numai cine crede că ceea ce visează seară a doua zi se și înfăptuiește nu realizează efortul pe care trebuie să îl faci pentru obținerea finanțării. Orice proiect are în spate munca unei echipe. Cert este că sunteți una din localitățile în care sistemul de învățământ a primit ceea ce merita. Dacă țara asta a dus-o prost în ultimul 30 de ani este și pentru că sistemul de învățământ a fost la pământ. Eu vă felicit pentru eforturile pe care le faceți pentru a duce școala la înălțimea la care trebuie să fie întotdeauna  - Ion Mînzînă, președinte C.J. Argeș.  

“Această creșă este un obiectiv de care comunitatea noastră avea nevoie. Creșa este în curtea grădiniței, iar peste stradă este și școala care a fost reabilitată prin fonduri europene. Astfel am reușit facem un campus. Mă bucur că am reușit ca în doi ani să finalizăm acest proiect” – Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov. Ieri, fiind și Moș Nicolae, copiii au primit și daruri.  

La eveniment au mai fost prezenți Vlad Ștefan Niculae –  secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, parlamentari, consilieri locali, conducerile Inspectoratului Școlar Argeș și Direcție de Sănătate Publică Argeș.  

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar