Acasă / SOCIAL / Crucea Rosie Română împlineste 139 de ani de activitate umanitară

Crucea Rosie Română împlineste 139 de ani de activitate umanitară

crucea_rosieUmanitate, Impartialitate, Neutralitate, Independentă, Voluntariat, Unitate si Universalitate sunt principiile fundamentale pe care Crucea Rosie Română se bazează în actiunile sale.

Sărbătorim astăzi nume sonore ale istoriei si culturii române – Regina Maria, Regina Elena, Regina Ana, George Enescu, Grigoras Dinicu, Cella Delavrancea – care au contribuit cu spiritul lor umanitar la alinarea suferințelor celor mai vulnerabile persoane. Primul sediu al organizatiei a fost deschis în Spitalul Coltea din Bucuresti, de un grup de oameni cu suflet nobil – Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, Gr. G. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Carol Davila, semnatarii actului de înființare al Crucii Rosii Române.

Istoria Crucii Rosii Române s-a împletit cu istoria țării noastre. An de an, Crucea Rosie Română a venit în sprijinul comunitătilor vulnerabile adaptându-si răspunsul la nevoile acestora, a trăit alături de populatia tării greutătile războiului, confuzia tranzitiei dintre diferite regimuri si a contribuit la efortul de refacere a comunitătilor din zonele afectate de dezastre naturale.

Numai anul trecut, Crucea Rosie Română a sprijinit 272 968 de familii si persoane singure ,din care 4315 din judetul Arges, cu alimente de bază, produse de igienă, articole de îmbrăcăminte si încăltăminte si rechizite. Desi anul trecut, România nu a fost afectată de dezastre semnificative, totusi Crucea Rosie Română a avut 139 de interventii în situatii de urgentă precum incendii, caniculă, înzăpezire sau alunecări de teren, 30 635 de persoane beneficiind de sprijin material. Mai mult de 30 000 de persoane localizate în zone de risc, au beneficiat de programe de pregătire pentru a sti cum să actioneze în caz de dezastre. Peste 20 000 de persoane au fost pregătite în acordarea primului ajutor de bază. Donarea de sânge voluntară si neremunerată s-a situat, de asemenea în atentia noastră, astfel 3 807 persoane au donat sânge. La nivel national s-au derulat 179 de programe si proiecte sociale si 205 de proiecte si campanii de educatie pentru sănătate. Prin serviciul „Căutări persoane” am solutionat 226 de cazuri pentru restabilirea legăturilor cu familia. Promovarea valorilor umanitare, activitate specifică Crucii Roșii, s-a materializat prin actiuni de informare adresate tinerilor, astfel peste 4 000 dintre acestia stiu mai mult despre tolerantă, respect si umanitate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar