Ieri, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT Piteşti, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, au efectuat o percheziţie în comuna Brădet, la locuinţa unui bărbat bănuit că deţine droguri de risc. Este vorba despre Patrick V., cetăţean belgian, în vârstă de 57 de ani, cu rezidenţă în localitatea precizată, în gospodăria căruia au fost descoperite plante de canabis, fragmente de substanţă vegetală şi seminţe.
Din primele cercetări a reieşit că, în cursul acestui an, acesta ar fi cultivat, în curtea casei sale, plante de canabis şi le-a spus anchetatorilor că drogurile erau pentru consum propriu. Bărbatul a fost condus la sediul DIICOT pentru audieri, iar acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.