În perioada 17-24 ianuarie, Serviciul Public Judeţean Salvamont Argeş şi SDIS 73 Savoia-Franţa, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din Romania, au organizat cursul “Comandament/management pentru intervenţia la avalanşă” în munţii Făgăraş, Refugiul Salvamont “Cota 2000 Transfăgărăşan”, în judeţul Argeş.Programul practic şi teoretic, a fost susţinut de către lt. Jeanlou Eberhart, consilierul tehnic şi plt.adj. Jordy Mege, responsabilul cu pregătirea unităţilor canine de salvare şi intervenţie în avalanşa ale Serviciului de salvare montană din Savoia.
Cursul a fost structurat pe doua module:
1. Organizarea şi intervenţia la avalanşă, managementul resurselor şi al riscului intervenţiei, proceduri medicale pentru transportul victimelor către unităţile medicale specializate;
2. Evaluarea echipajelor canine de intervenţie la avalanşă în vederea admiterii în Stagiul National de Brevetare al Unităţilor Canine de Intervenţie la Avalanşă, din februarie 2016 (care se va desfasura tot in judetul Arges, la cabana Capra);
La această acţiune, din partea serviciilor publice salvamont din România, au participat 54 de salvatori montani şi sapte echipaje canine, din douasprezece judete cu relief montan, această acţiune de specializare fiind cea mai ampla organizata în ţara noastră, in plus avand avantajul suportului specialistilor din Franta, tara cu foarte multa experienta in interventia la avalansa (peste 140 de morti pe sezon, locul I in statisticile de profil) si cu mare tradiţie în salvarea montană in Europa.
Exercitiul complex din ultima zi a cursului a avut loc la o temperatura de -17 grade si viscol cu intensificari de 40-50 km/ora, ceea ce a pus la incercare nu numai pregatirea tehnica ci si capacitatea de a rezista si lucre in astfel de conditii.Cursul, organizat ca rezultat al colaborarii de peste 20 de ani dintre judetul Arges si departamentul Savoia din Franta, face parte din programul de schimburi de experienţă şi perfecţionare profesională internaţională a salvamontiştilor din Arges, program derulat prin Asociatia Pays de Savoie Solidaire. Extinderea la nivel national a acestei colaborari se face prin Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din Romania, care, ca si structurile similare de salvare montana din Franta, este membru în Comitetul Internaţional de Salvare Alpina (CISA-IKAR) şi a Federaţiei Internaţionale a Patrulelor de Schi (FIPS) principalele organisme ce reglementează această activitate la nivel mondial.
Citeşte şi ...
Jaz Fever, la Arges Mall
Solistele Ana Maria Baltag Diaconu și Luana Toader și Trio Jazz&Pop Pitești vă dau întâlnire ...