Cu 537.095 vehicule vândute în 2021, Dacia progresează cu 3% pe o piaţă penalizată de criza sanitară şi de cea a componentelor electronice
urcând, pentru prima oară, pe podiumul european al vânzărilor către clienții particulari, ajungând la o cotă record de 6,2% pe acest segment de piaţă, devenind în premieră a treia marcă cea mai vândută în rândurile acestei categorii de public.
Această performanță este datorată în principal succesului modelelor Sandero (peste 226.000 de unități vândute inclusiv versiunea Stepway) şi Duster (peste 186.000 de unități vândute). Pentru al cincilea an consecutiv Sandero a fost cel mai vândut model către clienții particulari din Europa, performanță înregistrată neîntrerupt din 2017. În unele țări, Sandero a fost chiar cel mai vândut model către toate categoriile de clienți. În aceste condiții, Sandero s-a situat la sfârşitul anului pe locul al doilea în clasamentul celor mai vândute modele din Europa. La rândul său, Duster a fost pentru al patrulea an consecutiv cel mai vândut SUV din Europa către aceeași categorie de clienți.
Lansat în primăvara trecută, cu 27.876 unități vândute modelul Spring joacă deja un rol important pe piaţa europeană a vehiculelor 100 % electrice. În doar nouă luni, comenzile au ajuns la peste 46.000 de unități. Conceput pentru a democratiza accesul la mobilitatea electrică pentru deplasările zilnice, Spring se afirmă ca un automobil urban de referință pe numeroase pieţe. În mod remarcabil, 80% din cei care au achiziționat un vehicul Spring nu erau anterior clienți ai mărcii Dacia.
Atractivitatea mărcii Dacia este confirmată atât de gradul ridicat de fidelitate al clienților, cât şi de rata de atragere a unor clienți noi. Este de așteptat ca aceste tendințe să se amplifice în 2022 odată cu extinderea ofertei de produse, în special prin lansarea comercială în decursul primului trimestru a modelului Jogger, un vehicul de familie cu până la şapte locuri.
De asemenea, Dacia rămâne lider incontestabil pe piața din România, cu patru dintre modele sale în top cinci modele vândute în 2021. „Dacia este, în prezent, un adevărat motor de creștere pentru Renault Group. 60 % din cumpărătorii de vehicule Dacia provin din afara Grupului, în timp ce 75 % din posesorii de Dacia rămân fideli mărcii atunci când cumpără o nouă mașină în locul celei vechi. Această ofensivă se realizează în special datorită versiunilor superioare de echipare ale modelelor. Creșterea vânzărilor şi a cotelor de piaţă confirmă faptul că Dacia atrage o categorie tot mai largă de clienți. În 2022, compania deschide un nou capitol din istoria sa. Punerea în aplicare a planului nostru strategic se materializează în principal prin lansarea comercială a modelului Jogger şi prin introducerea Noii Identități de Marcă”, a declarat Denis Le Vot, director general al mărcilor Dacia & Lada.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...