Acasă / EVENIMENT / De la furturi „mărunte“ a trecut la infracţiuni cu violenţă

De la furturi „mărunte“ a trecut la infracţiuni cu violenţă

Suspect talharieVineri noapte, o femeie din Piteşti a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie, iar autorul a fost repede identificat şi reţinut de poliţişti. Fapta a avut loc în jurul orei 23.30 a nopţii precizate, când o femeie, care lucrase în schimbul al doilea, se îndrepta spre casă. În timp ce mergea pe strada Negru Vodă din municipiu, aceasta a fost atacată de un necunoscut, care s-a repezit asupra ei şi i-a smuls geanta. Victima, în vârstă de 48 de ani, a opus rezistenţă şi s-a luptat câteva minute cu agresorul, care în cele din urmă a reuşit să sustragă un obiect din geantă şi s-a făcut nevăzut printre blocuri. Femeia a sunat la 112 şi o echipă a Secţiei 1 Poliţie Piteşti a pornit în căutarea individului. În scurt timp acesta a fost depistat şi reţinut. Este vorba despre Bogdan Dumitru Dincă, de 29 de ani, piteştean, care a fost dus la audieri şi reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă. După o noapte petrecută în arestul Poliţiei Argeş, individul, despre care oamenii legii au stabilit că e recidivist, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Procurorul de caz a dispus plasarea suspectului sub control judiciar 60 de zile pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, iar cercetările continuă. Este cel de al doilea caz de tâlhărie comis în decurs de numai o săptămână la Piteşti. Precedentul a avut loc în zona centrală a municipiului, unde tot o femeie a fost atacată de un puştan în vârstă de 17 ani, elev la un liceu piteştean, care locuieşte în gazdă împreună cu fratele său, chiar la intrarea pe scara blocului. Şi atunci poliţiştii Secţiei 1 s-au mişcat extrem de repede, agresorul fiind depistat după nici o jumătate de oră de căutări. Elevul este cercetat sub control judiciar tot pe o perioadă de 60 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar