Pentru a putea prezenta organizaţiile locale din teritoriu, precum şi activitatea acestora, Partidul Poporului – Dan Diaconescu, filiala judeţeană Argeş a decis că este cazul să ţină conferinţe de presă şi în celelalte oraşe. Dacă data trecută, conferinţa a avut loc la Mioveni, ieri, conferinţa de presă a PP-DD Argeş a fost ţinută la Costeşti, acolo unde aceştia au doi consilieri locali.
Prezenţi la această conferinţă au fost deputatul Mihai Deaconu, vicepreşedintele şi consilierul judeţean Vasile Mihăilescu, precum şi liderul organizaţiei PP-DD Costeşti, Mihai Dumitru.
Deputatul Mihai Deaconu a ţinut să facă precizări referitoare la aşa-zisele măsuri ale Guvernului Ponta de a creşte salariul minim pe economie în domeniul bugetar, lucru ce nu s-a tradus, însă, într-o creştere a nivelului de trai al cetăţenilor. Deaconu este de părere că majorarea salariului de la 700 la 750 la începutul anului şi de la 750 la 800 la jumătatea anului nu s-a simţit în buzunarele oamenilor, din cauza creşterii şi a taxelor şi a impozitelor. “Aceste majorări de salarii pe care le-a făcut Guvernul Ponta sunt doar din pix, pentru că oamenii nu le-au resimţit în buzunarele lor. Taxele cresc în acelaşi timp cu salariile. Nu am văzut nimic decizional din partea lui Ponta. El este doar un prim-ministru spectator” a declarat Deaconu.
De asemenea, deputatul a mai precizat că măsura Guvernului Boc de a reduce salariile şi pensiile a fost eplicată public, ca fiind o soluţie viabilă pentru a menţine economia ţării şi de a nu intra în colaps, asemeni economiei greceşti. “Guvernul Boc a explicat măsurile de reducere a salariilor ca fiind singura soluţie, ce ne putea feri de ceea ce s-a întâmplat în Grecia” a mai afirmat Deaconu.
Cristian Toma