Acasă / EVENIMENT / Delictele silvice, în atenţia poliţiştilor

Delictele silvice, în atenţia poliţiştilor

VerificariLemne01

Pe parcursul săptămânii trecute, Poliţia Română, a defăşurat activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos, la care au mai fost angrenaţi în sprijin jandarmi şi lucrători ai Gărzii Forestiere. Concret, au fost făcute 526 de controale în fondul forestier naţional, în locuri de depozitare şi comercializare a materialului lemnos şi pe drumurile publice. Peste 1.000 de obiective (exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare, ocoale silvice) au fost verificate. Cu acest prilej, oamenii legii au constatat 43 de infracţiuni din domeniul silvic, dar şi la alte acte normative, şi au aplicat 1.046 de amenzi în valoare de peste 700.000 de lei.

Acţiunile au avut ca rezultat confiscarea sau indisponibilizarea fizică a peste 660 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 150.000 de lei (lemn de lucru, cherestea, lemn de foc). Totodată, au fost confiscaţi şi peste 300 de pomi de Crăciun, în valoare de 8.000 de lei, dar şi 1.100 kg. de cetină, în valoare de 320 de lei, s-a dispus confiscarea sau indisponibilizarea uneltelor folosite la comiterea faptelor (fierăstraie mecanice, topoare şi securi, un autovehicul şi două atelaje hipo). Potrivit IGPR, în urma unei acţiuni recente a Poliţiei Argeş au fost depistaţi opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 50 de ani, care ar fi tăiat şi transportat aproximativ nouă metri cubi de material lemnos, de diverse esenţe, fără documente legale de provenienţă. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, în valoare de 40.000 de lei, fiind aplicată şi măsura complementară a confiscării întregii cantităţi de material lemnos, ce a fost predată ocoalelor silvice competente. Întrucât frigul e din ce în ce mai pătrunzător şi cererea de lemn de foc este în creştere, astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare. De asemenea, se va acorda atenţie comercializării brazilor de Crăciun, ştiut fiind că unii ajung pe piaţă pe căi ilicite.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar