La ora 12 a avut loc deschiderea oficială a evenimentului la Casa Cărţii. Sute de oaspeţi din ţară şi de peste hotare dar şi mii de argeşeni au fost martori ai acţiunilor pregătite de autorităţi.
Timp de trei zile, de vineri și până duminică 13 aprilie, inclusiv, Piteștiul găzduiește a 37 a ediție a Simfoniei Lalelelor. Pe o vreme mohorâtă, s-a dat startul evenimentului deschis prin tradiționala „paradă a florilor” pe traseul Piața Primăriei-Casa Cărții sute de copii şi tineri defilând spre încântarea publicului. Pe lângă oficialitățile județene, la deschidere au participat președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, vicepremierul Liviu Dragnea și celebra soprană Felicia Filip. Simfonia Lalelelor manifestare organizată anual în Piteşti a împlinit 37 de ediţii.
Gabriela N. / Foto- Mihai Neacsu