Ieri-dimineaţă, poliţişti ai Serviciilor Anticorupţie din Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Sibiu, Alba, Olt, Dolj, Gorj şi ai structurii centrale a Direcţiei Generale Anticorupţie au efectuat, sprijiniţi de efective ale Jandarmeriei Vâlcea, mai multe descinderi la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane bănuite de corupţie.Coordonaţi de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, oamenii legii au făcut 16 percheziţii în cadrul unui dosar penal care vizează suspiciuni privind comiterea unor fapte de corupţie, precum şi infracţiuni prevăzute de legea protecţiei mediului şi de legea apelor.Potrivit DGA, simultan cu aceste acţiuni au avut loc şi audieri de persoane la sediul parchetului precizat, iar lucrătorii DGA au efectuat verificări la instituţii publice din judeţul Vâlcea.Din primele informaţii rezultă că suspiciunile de corupţie îl vizează pe administratorul firmei „Sacomet” SA Horezu, societate ce deţine în administrare groapa de gunoi de la Măldăreşti, pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare de la Mediu şi Ape.”La instituţiile publice nu se fac percheziţii, doar verificări. Toate percheziţiile sunt la sedii de societăţi şi domiciliare, dat fiind că administratorul deţine 10 imobile în Vâlcea şi unul în Bucureşti”, se precizează într-un comunicat al DGA.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...