Acasă / EVENIMENT / Deținătorii de câini,in atenția polițiștilor argeșeni

Deținătorii de câini,in atenția polițiștilor argeșeni

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au depistat pe raza localității Izvoru, mai multe persoane care se aflau pe un teren cu fânețe, limitrof fondului forestier, pe raza localității Izvoru, unde mai mulți deținători antrenau câini din rasa ogar.

Deținătorii de câini,in atenția polițiștilor
Astfel, polițiștii au legitimat 8 deținători de câini, precum și alte 22 de persoane. În urma verificărilor, s-a stabilit că locația face parte dintr-un fond de vânătoare, fapt pentru care au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, astfel:
– 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.500 de lei, conform Legii 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic;
– 22 de sancțiuni contravenționale, cu avertisment, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu au acționat pentru verificarea respectării legislației privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, ocazie cu care au verificat un deținător al unui câine din rasa ciobănesc caucazian, de pe raza comunei Cotmeana.
În urma verificărilor, s-a stabilit că deținătorul acestuia nu avea montată plăcuța de avertizare cu inscripția ,,câine agresiv”, fapt pentru care cel în cauză a fost sancționat contravențional conform OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș recomandă tuturor posesorilor de câini să se preocupe de bunăstarea animalelor, de hrană, adăpost, starea de sănătate, precum și de supravegherea animalelor, astfel încât să prevină neplăcerile față de alte persoane, pentru a ne bucura de beneficiile deținerii unui animal.
Fapte precum lăsarea în libertate fără supraveghere, abandonarea, dar și deținerea unor câini din rase periculoase ori cu comportament agresiv, fără îndeplinirea condițiilor legale, neprevenirea atacului canin, precum și lăsarea fără hrană și adăpost, sunt sancționate de normele legale în vigoare, acestea fiind prevăzute de Legea 61/1991 privind normele de conviețuire socială, OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi și Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
Din punct de vedere al răspunderii legale, proprietarii sau deținătorii temporari sunt obligați să ia toate măsurile pentru prevenirea atacului canin, nerespectarea acestui aspect putând fi sancționată contravențional, sau putând chiar întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni.
De asemenea, deținerea unui câine (și a oricărui animal, dealtfel), implică deopotrivă, ca omul să fie responsabil. Chiar și lipsirea de supraveghere sau lipsa de îngrijire față de animalul deținut poate să întrunească elemente constitutive ale unei infracțiuni, aidoma situațiilor în care aceste fapte constituie în mod evident o încălcare a legii, cum sunt actele de cruzime, rănirea, schinguirea, omorârea fără drept.
Pentru proprietarii sau deţinătorii temporari de câini încadraţi la categoria câinilor periculoşi sau agresivi, poliţiştii argeşeni aduc la cunoştinţă următoarele obligaţii prevăzute de O.U.G. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi:
Ø specifice pentru proprietarii/deţinătorii temporari ai câinilor încadraţi la art.1 lit.a:
– neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infracţiune conform art.11 din OUG 55/2002;
– sunt interzise abandonarea cânilor, precum şi fapta persoanei care îi produce câinelui, în orice mod, o suferinţă nejustificată ori îl provoacă la reacţii agresive, indiferent de categoria la care este încadrat;
– sunt interzise organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop şi participarea la astfel de lupte, fapta constituind infracţiune conf. art.14;
– sunt interzise importul sau comercializarea de câini din această categorie, faptă ce constituie infracţiune conf. art.13, precum şi reproducţia acestora, conform art.8 lit.c;
– schimbarea adresei de deţinere, pierderea, decesul sau înstrăinarea se vor declara obligatoriu în termen de 48 ore la organul de poliţie competent teritorial;
– să nu încredinţeze câinele unei persoane cu vârsta mai mică de 18 ani, lipsită de capacitate deplină de exerciţiu, sau care a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei;
– efectuarea sterilizării câinilor din această categorie este obligatorie conform art.9,alin.1 şi art.4,alin.1,lit.a, precum şi existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse ce câinii din această categorie;
– proprietarii de câini din categoria prev. la art.1 şi la art.2 alin.1 au obligaţia să înregistreze câinii la Asociaţia Chinologică Română, şi să inscripţionaze în mod vizibil la intrarea în imobil, respectiv pe împrejmuirea aferenţă acestuia o plăcuţă cu menţiunea ,,Câine periculos” sau ,,Câine agresiv”, după caz, precum şi să declare la sediul poliţiei competent teritorial deţinerea câinelui, unde vor depune o adeverinţă cu menţiunile specifice în funcţie de categorie;
– pătrunderea sau accesul cu câinele în locuri, respectiv în localuri publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi staţionarea în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, precum şi dresajul şi antrenamentul acestora în alte locuri decât în centrele special amenajate, locuri autorizate în acest sens ori de către deţinător pe proprietatea sa dar fără asumarea tuturor răspunderilor prevăzute de actul normativ sus-menţionat, sunt înterzise;
– accesul câinilor în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces sunt permise numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă/ham de către proprietar sau deţinător.
Ø specifice pentru proprietarii/deţinătorii temporari ai câinilor încadraţi la art.1 lit.b:
– neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infracţiune conform art.11 din OUG 55/2002;
– sunt interzise organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop şi participarea la astfel de lupte, fapta constituind infracţiune conf. art.14;
– sunt interzise abandonarea cânilor, precum şi fapta persoanei care îi produce câinelui, în orice mod, o suferinţă nejustificată ori îl provoacă la reacţii agresive, indiferent de categoria la care este încadrat;
– proprietarii de câini din categoria prev. la art.1 şi la art.2 alin.1 au obligaţia să înregistreze câinii la Asociaţia Chinologică Română, şi să inscripţionaze în mod vizibil la intrarea în imobil, respectiv pe împrejmuirea aferenţă acestuia o plăcuţă cu menţiunea ,,Câine periculos” sau ,,Câine agresiv”, după caz, precum şi să declare la sediul poliţiei competent teritorial deţinerea câinelui, unde vor depune o adeverinţă cu menţiunile specifice în funcţie de categorie;
– schimbarea adresei de deţinere, pierderea, decesul sau înstrăinarea se vor declara obligatoriu în termen de 48 ore la organul de poliţie competent teritorial, conform art.4 alin.2 şi 3;
– să nu încredinţeze câinele unei persoane cu vârsta mai mică de 18 ani, lipsită de capacitate deplină de exerciţiu, sau care a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei;
– pătrunderea sau accesul cu câinele în locuri sau localuri publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi staţionarea în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, sunt permise numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă/ham de către proprietar sau deţinător;
– dresajul şi antrenamentul acestora în alte locuri decât în centrele special amenajate, locuri autorizate în acest sens ori de către deţinător pe proprietatea sa dar fără asumarea tuturor răspunderilor prevăzute de actul normativ sus-menţionat, sunt interzise.
Ø specifice pentru proprietarii/deţinătorii temporari ai câinilor încadraţi la art.2 alin.1:
– neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infracţiune conform art.11 din OUG 55/2002;
– sunt interzise organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop şi participarea la astfel de lupte, fapta constituind infracţiune conf. art.14;
– sunt interzise abandonarea cânilor, precum şi fapta persoanei care îi produce câinelui, în orice mod, o suferinţă nejustificată ori îl provoacă la reacţii agresive, indiferent de categoria la care este încadrat;
– înregistrarea câinilor la Asociaţia Chinologică Română, respectiv inscripţionarea în mod vizibil la intrarea în imobil ori pe împrejmuirea aferenţă acestuia o plăcuţă cu menţiunea ,,Câine periculos” sau ,,Câine agresiv”, după caz, sunt obligatorii conform art.3 alin.2;
– pierderea, decesul sau înstrăinarea se vor declara obligatoriu în termen de 48 ore la organul de poliţie competent teritorial, conform art.4 alin.2 şi 3;
– pătrunderea sau accesul câinilor cu potenţial agresiv în locuri sau localuri publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi staţionarea în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, sunt permise numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă/ham de către proprietar sau deţinător.
Nerespectarea acestor dispoziţii atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar