Acasă / EVENIMENT / Din ce în ce mai mulţi şoferi se urcă băuţi la volan

Din ce în ce mai mulţi şoferi se urcă băuţi la volan

Depistați conducând sub influența alcoolului

În ziua de 12 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au depistat un bărbat de 64 de ani, din Arefu, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitare fără drept de circulație.

În ziua de 12 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat de 39 de ani, din Mălureni, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitare fără drept de circulație.

băuţi-la-volan

În ziua de 12 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 54 de ani, din Davidești, care conducea un autoturism, pe raza orașului Mioveni, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitare fără drept de circulație.

În ziua de 14 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 36 de ani, din Stâlpeni, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitare fără drept de circulație.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar