Ieri, la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş, a avut loc premierea câştigătorilor concursului de creaţie literară „Totul pentru o apă curată”, organizat de Apă Canal 2000 SA Piteşti în cadrul Programului Educaţional Piky în colaborare cu Inspectoratul Şcolar şi, bineînţeles, cu Biblioteca.
La competiţie, aflată la cea de a doua ediţie (precedenta desfăşurându-se în 2010), au participat 435 elevi de la 56 unităţi de învăţământ din 24 de localităţi argeşene, tematica fiind importanţa apei, legătura dintre om şi apă, protejarea apei şi a mediului înconjurător, ape uzate. Elevii au participat cu o singură lucrare (povestire, poveste, compunere, eseu la alegere) scrisă de mână, care a conţinut obligatoriu un motto sau slogan. La nivelul şcolilor/liceelor au fost selecţionate maximum 10 lucrări pe ciclu de învăţământ, care au fost înscrise în concurs, jurizarea fiind asigurată de Ramona Linte de la Palatul Copiilor, reprezentantă a Inspectoratului Şcolar, Iuliana Elisabeta Ciucă, din partea Bibliotecii Judeţene, Gabriel Lixandru, redactor-şef al ziarului „Argeşul”, şi Simona Moaghen, de la biroul Relaţii publice al SC Apă Canal 2000 SA. În urma departajării, pe primele trei locuri la ciclul primar s-au situat, în ordine, Roberta Ionela Rădulescu, Alexia Nicole Hubert şi David Boruz. La ciclul gimnazial primul loc i-a revenit lui Ştefan Sebastian Siminea, urmat de Alexandra Boteanu şi de Daria Teodora Marin, iar la cel liceal câştigători au fost Cristina Elena Nica, Andrei Laurenţiu Nica şi Antonia Petran. De asemenea, au mai fost acordate trei menţiuni şi 45 de premii speciale. În afară de diplome, toţi câştigătorii au primit anumite sume de bani, festivitatea de premiere fiind asigurată de Mihail Marinescu, director general Apă Canal, şi Sorin Apostoliceanu, viceprimar al Piteştiului.
Concursul a fost organizat impecabil şi a marcat Ziua Mondială a Apei, apărută la iniţiativa Conferinţei ONU pentru mediu şi dezvoltare de la Rio de Janeiro, Brazilia, în 1992 şi sărbătorită pentru prima dată în 1993.
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...