Conform listei actualizată ieri de DSP Argeş, comuna Râca încă reuşeşte să rămână singura loclitate din judeţ care nu a raportat cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în timp ce harta judeţului se înroşeşte tot mai mult de la o zi la alta.
Astfel, cu o rată a infectărilor între 3 şi 16,89 la mia de locuitori, 79 din cele 102 de localităţi argeşene se află în scenariul roşu. În 71 dintre acestea incidenţa infectărilor era între 4,08 (Lunca Corbului) şi 16,89/1.000 locuitori (Bradu), iar în opt dintre ele incidenţa era între 3 (Rociu) şi 3,94/1.000 locuitori (Hârtieşti). Piteştiul avea o incidenţă de 14,41/1.000 locuitori cu 2.458 de cazuri Covid-19, fiind a cincea cea mai infectată localitate argeşeană. Alte 12 sunt în scenariul galben incidenţa fiind între 2,02 (Drăganu) şi 2,96 (Davideşti) la mia de locuitori. De asemenea, în 10 localităţi incidenţa era între 1,06 (Cetăţeni) şi 1,96/1.000 locuitori (Bârla), cifrele fiind în creştere faţă de ziua precedentă.
Potrivit autorităţilor, la acest moment nu se impune adoptarea de restricții suplimentare, rămânând în vigoare măsurile generale stabilite la nivel național (obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise şi închise, restaurantele, cinematografele, sălile de fitness și alte activități vor funcționa doar până la maximum 30% din capacitate, evenimentele private interzise etc).
Specialiștii în domeniu atenţionează că numărul de infectări cu virusul SARS-CoV-2, inclusiv cu tulpina Omicron, va fi în continuă creştere și că cele mai eficiente soluții pentru depăşirea actualei situaţii rămân respectarea cu stricteţe a regulilor de protecţie sanitară şi vaccinarea cu administrare schemei complete a dozelor anti-Covid.
Citeşte şi ...
Atenție la înșelăciunile cu închirierea cabanelor pentru sărbătorile de iarnă!
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș atrage atenția cetățenilor asupra riscului de a deveni victime ale ...