Doi bărbaţi sunt căutaţi după ce oamenii legii au fost sesizaţi că au dispărut.
Primul dintre ei este Nicilae Greceanu, de 51 de ani, care în jurul orei 16 a zilei de 4 iunie a plecat din Călineşti şi nu a mai revenit. Bărbatul, care de aproximativ doi ani lucrează ca îngrijitor de animale pentru o familie de fermieri din Călineşti la care şi locuieşte. Neavând soţie sau copii, singura lui rudă este o soră. Acesta are 1,75 m înălțime, aproximativ 65 kg, păr cărunt şi ochi negri, iar la data dispariţiei purta pantaloni de culoare maro, pulover de lână, negru şi încălțări sport alb cu negru.
Persoanele care pot da relații sunt rugate să sune la 112 sau să ia legătura cu Poliția Topoloveni la telefon 0248 666 550.
Cel de al doilea este Ion Voicu, de 79 de ani, din Albeştii de Argeş, care în dimineaţa de 3 iunie a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Ultima dată acesta a fost văzut în Curtea de Argeş. Septuagenarul are 1,65 m înălțime, aproximativ 70 kg, constituție robustă şi păr alb. Nu se cunoaște exact cu ce anume era îmbrăcat, dar se ştie că poartă pălărie, baston și cizme negre, de cauciuc. Cei care pot oferi relaţii sunt rugaţi să anunțe la 112 sau să ia legătura cu Poliția Curtea de Argeș la telefon 0248.721.519.