Acasă / EVENIMENT / Doi cerbi au fost descoperiți măcelăriți în zona Stoenești, Argeș

Doi cerbi au fost descoperiți măcelăriți în zona Stoenești, Argeș

Doi cerbi au fost descoperiți măcelăriți în zona Stoenești, Argeș (2)

Angajați ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi GTS Păpușa-Leaota au descoperit, în jurul orei două a dimineţii de ieri, un caz de braconaj pe fondul cinegetic 20 Stoenești, unde doi cerbi au fost împușcați și măcelăriți de braconieri pentru carne.
Personalul fondului cinegetic a acționat imediat și a alertat autoritățile competente oferind toate informațiile observate în teren.
„În cursul nopții de 8 spre 9 mai, în jurul orei 3, polițiștii din Câmpulung au fost sesizați, prin 112, de către reprezentanți ai Asociației de Vânătoare Păpușa-Leaota cu privire la faptul că, pe Muntele Roșu, din masivul Leaota-Papușa, ar fi găsit resturile a doi cerbi, iar anterior ar fi observat un autoturism în zona respectivă.
La locul indicat s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș și Secției de Poliție Rurală Rucăr, care au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma verificărilor preliminare efectuate, a fost identificat autoturismul indicat de apelant. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar verificările continuă sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis ieri poliţia judeţeană.
La ora redactării rândurilor de faţă cercetările erau în plină derulare. Din surse judiciare al aflat că maşina suspectată că ar fi fost folosită de braconieri, în care erau urme proaspete de sânge, a fost ridicată de anchetatori pentru a fi expertizată. În cursul după-amiezii de ieri mai multe persoane au fost chemate la audieri, dar până la închiderea ediţiei persoanele care împuşcaseră şi măcelăriseră cerbii încă nu fuseseră identificate.
Trebuie menționat faptul că, în România, cerbul carpatin, alături de alte sălbăticiuni precum ursul, râsul, găinuşa şi cocoşul de munte, capra neagră, jderul etc este protejat prin lege, iar vânarea lui este interzisă fără o autorizație emisă în prealabil de autorităţile competente mai ales în această perioadă a anului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar