Acasă / EVENIMENT / Domeniul Mogoşoaia, ocupat de maşini Dacia

Domeniul Mogoşoaia, ocupat de maşini Dacia

LumeaDaciaLa sfârşitul săptămânii trecute, mai exact sâmbătă, pe domeniul Mogoşoaia de lângă capitală a avut loc manifestarea intitulată „Lumea Dacia”, unde s-au întâlnit peste 1.000 de clienţi şi pasionaţi ai mărcii, veniţi la bordul a peste 400 de maşini Dacia, care au răspuns invitaţiei lansate de constructorul de automobile de la Mioveni. Participanţii, care la un moment dat au format o inimă imensă în mijlocul parcului, au petrecut o zi frumoasă în natură, alături de familii, ocazie cu care au participat la concursuri dotate cu premii, la prezentări de modele Dacia, precum şi a câtorva autoturisme special pregătite pentru competiţii automobilistice, la spectacole susţinute de artişti apreciaţi. De departe cei mai încântaţi au fost copiii, care au avut la dispoziţie tobogane gonflabile şi simulatoare auto, au colorat schiţe cu maşini Dacia, s-au jucat cu animatori costumaţi în celebre personaje Disney. La sfârşitul zilei, un cuplu de tineri bucureşteni a fost câştigătorul marelui premiu pus în joc de organizatori, un weekend la Paris.Produs românesc de vocaţie europeană, Dacia trimite la export peste 90% din producţie în 44 de ţări ale lumii, fiind un brand naţional care suscită pasiune şi ataşament inclusiv din partea celor mai exigenţi clienţi din Europa Occidentală. Evenimentul de la Mogoşoaia se înscrie într-o serie de manifestări care reunesc, anual, mii de clienţi vest-europeni organizaţi în cluburi şi asociaţii din Franţa, Germania, Olanda, Danemarca, Irlanda sau, mai nou, din Israel, al căror numitor comun este Dacia.
V.N.V

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bărbat-prins-băut-la-volan

Un bărbat de 70 de ani a fost prins băut la volan, în Ștefănești

În ziua de 05 ianuarie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat un ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar