Acasă / EVENIMENT / Donație importantă pentru Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean

Donație importantă pentru Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean

De curând, Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Pitești beneficiază de un Ecograf modern donat de omul de afaceri Romică Ștefănescu. 
„Lucrăm în continuare atât la îmbunătățirea condițiilor hoteliere și la dotarea spitalului, cât și la schimbarea mentalității și imaginii Spitalului Județean. Știu că numai împreună, cu măsuri colective, putem realiza acest lucru. Deja rezonanța că lucrurile sunt pe un făgaș bun o simțim și noi, aici, în spital, în sensul că societatea civilă a început să fie receptivă la rugămințile noastre și la ceea ce echipa noastră dorește să facă în acest spital. Am primit recent, sub formă de donație, din partea domnului Romică Ștefănescu, un Ecograf performant care este utilizat în Unitatea de Primiri Urgențe. Sunt convins că gesturi ca ale dânsului se vor repeta și vor fi binevenite de noi și de pacienții spitalului nostru” – Adrian Dumbravă, manager Spitalul Județean de Urgență Pitești. 
„Vreau să îi mulțumesc domnului Ștefănescu și să apreciez implicarea de care dă dovadă managerul Adrian Dumbravă în găsirea de soluții pentru creșterea calității serviciilor oferite pacienților care vin în cel mai mare spital din județ! Îmi doresc foarte mult să îmbunătățim calitatea serviciilor medicale în spitalele publice din Argeș. Din acest motiv, Consiliul Județean Argeș are în derulare investiții importante în toate cele nouă unități medicale pe care le are în subordine. În același timp, este foarte important ca imaginea spitalelor din Argeș să fie îmbunătățită astfel încât pacienții să aibă încredere în serviciilor acestor spitale publice. Dincolo de anumite neajunsuri, avem personal medical bine pregătit. Pentru acest lucru însă este nevoie de un efort comun, atât al conducerilor manageriale și medicale, cât și din partea întregului corp medical și, de ce nu, chiar și a societății civile. 
Cu atât mai important este acest efort pe care managerul Adrian Dumbravă și echipa sa îl depun, în condițiile în care Spitalul Județean și personalul medical de aici au fost ținta unei campanii de discreditare murdare și incorecte din partea unor anumiți actori politici. 
Reamintesc că, tot grație colaborării excelente cu noua echipă de conducere, am reușit să repunem în funcțiune angiograful de la Spitalul Județean de Urgență Pitești după o perioadă în care activitatea a fost suspendată ca urmare a defectării sistemul hemodinamic existent, iar achiziționarea unuia nou a fost blocată în urma demersului prefectului de Argeș. Pentru că suntem conștienți de responsabilitatea pe care o purtăm pentru argeșeni, suntem în continuare în proceduri pentru a achiziționa un nou sistem hemodinamic propriu al Spitalului” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar