Acasă / EVENIMENT / Dosar penal deschis după control la un azil

Dosar penal deschis după control la un azil

Un dosar penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu a fost deschis în urma unui control efectuat, săptămâna trecută, la un cămin pentru vârstnici din cartierul piteştean Găvana. Decizia a fost luată de poliţia judeţeană, care a coroborat datele primite de la Prefectura Argeş. Anterior, mai exact la începutul lunii iulie, aceeaşi unitate fusese vizată de un control fulger, ocazie cu care administratorul a primit amenzi totalizând 55.000 de lei.
Azilul are două etaje și un subsol amenajat pentru locuit. Deși la începutul controlului reprezentanții centrului au spus că nicio persoană nu este cazată la subsol, echipa de control au găsit trei beneficiari într-un dormitor amenajat exact acolo. Discutând cu bătrânii, echipele de control au aflat că aceştia că primesc mâncare puțină, slabă calitativ, şi că nu li se permite să ia legîtura cu rudele. La ora verificărilor, oamenii primiseră la micul dejun câte trei felii de pâine cu unt sau margarină și ceai, la prânz au avut ciorbă cu o singură perișoară și pilaf, iar la gustarea de la ora 16 o felie de cozonac.

Azil-ilegal

Reprezentanții centrului au susținut că mâncarea este preparată de o firmă de catering, dar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au constatat că alta era realitatea. Concret, inspectorii DSP au găsit angajați în timp ce pregăteau mâncare – 40 de litri de ciorbă, piure de cartofi lângă care se puneau mezeluri şi orez cu lapte. De-abia în acel moment conducerea căminului a recunoscut că firma de catering nu livrează mâncare şi reprezentanții DSP au dispus suspendarea activității la bucătărie. Totodată, administratorul a fost obligat să încheie un contract încheiat cu o firmă care să și livreze hrana faptic, nu doar pe hârtie.
De asemenea, a fost verificat modul în care se asigură asistență medicală beneficiarilor căminului, rezultând că 22 dintre ei sunt înscriși la un medic primar geriatrie-gerontologie şi că patru nu au mai fost consultaţi din 2022. Cu acelaşi prilej, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au identificat o persoană care lucra fără forme legale de angajare şi au aplicat o amendă de 20.000 de lei. O altă sancțiune, în valoare de 1.200 de lei, a fost dată de inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa alimentelor pentru manipularea necorespunzătoare a alimentelor, iar o alta, de 3.500 de lei, deoarece un lucrător avea trasate sarcini de serviciu pentru care nu avea pregătirea necesară postului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar