Acasă / EVENIMENT / Dosarul „Publitrans” a rămas în pronunţare

Dosarul „Publitrans” a rămas în pronunţare

tudor-pendiuc-fotopress24ro

La Tribunalul Bucureşti a fost termen al dosarului „Publitrans, în care Tudor Pendiuc, fost primar al Piteştiului, este judecat, alături de alte 12 persoane, pentru presupuse fapte de corupţie. Procurorul DNA a cerut pedepse cu închisoarea pentru toţi inculpaţii, iar intanţa a rămas în pronunţare. În cauză sunt inculpaţi fostul edil-şef al municipiului, fiica acestuia, Emanuela, şi alţi 10 oameni de afaceri şi angajaţi ai Primariei Piteşti. Pendiuc este acuzat de procurorii Anticorupţie că a făcut demersuri cu încălcarea prevederilor legale ca să fie prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans 2000 SA şi asocierea dintre firmele CNCD SA şi SC Girexim Universal SA pentru asigurarea transportului public de persoane în muncipiu. Anchetatorii au mai susţinut că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Tudor Pendiuc a primit, în februarie 2008, pentru fiica sa, Emanuela, un apartament în Bucureşti – Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, în valoare de 130.900 de euro, în schimbul favorizării asocierii CNCD – Girexim Universal cu Publitrans în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune, respectiv acordarea efectivă, executarea şi ulterior prelungirea acestuia. Conform anchetatorilor, bugetul Piteştiului a fost prejudiciat cu 28.556.450,65 lei (peste 6,3 milioane de euro), sumă cu care primăria s-a constituit parte civilă. Decizia care urmează să fie pronunţată de judecători nu va fi una definitivă, fiindcă mai sunt de urmat căile de atac.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar