Acasă / EVENIMENT / După furt a intervenit împăcarea

După furt a intervenit împăcarea

După furt a intervenit împăcarea
Profitând de neatenţia unei angajate, un tânăr a furat dintr-un magazin ce aparţine unei clinci de oftalmologie din Curtea de Argeş bani şi bunuri în valoare de circa 4.000 de lei. Potrivit poliţiştilor, individul a sustras 2.200 de lei şi o pereche de ochelari produşi d eo firmp renumită în valoare de 1.500 lei.
Judiciariştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Curtea de Argeș au continuat cercetările în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunii de furt. Din cercetări s-a stabilit că, pe 24 mai, prin distragerea atenției vânzătoarei, Florin S., de 18 de ani, din municipiul Basarabilor, a sustras bani și bunuri cauzând un prejudiciu de aproape 4.000 de lei. Poliţiştii au efectuat o percheziție la locuința celui în cauză, ocazie cu care prejudiciul a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate.
Dosarul cauzei urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere corespunzătoare, având în vedere că, între timp, a intervenit împăcarea părților, reprezentanţii firmei retrăgând plângerea după ce au primit bunurile înapoi.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bărbat reținut

Bărbat reținut după ce a fost depistat conducând cu permisul suspendat un autoturism ce avea plăcuțele de înmatriculare false

În ziua de 29 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, au depistat în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar