De la începutul anului şi până acum, 25 de tineri din Câmpulung Muscel au fost îndrumați în alegerea carierei, și-au dezvoltat competențele de leadership pe care au avut ocazia să le aplice în cadrul a trei proiecte pentru comunitatea locală.
Grupul Holcim România împreună cu Fundația Leaders anunță încheierea proiectului „Exploratori de viitor”, ediția locală, Câmpulung Muscel, 2022. Programul reprezintă un spațiu educațional în care 25 de elevi de liceu și-au dezvoltat competențe de leadership și au primit îndrumare din partea unor practicieni de succes în vederea alegerii carierei potrivite. Proiectul „Exploratori de viitor” s-a desfășurat în două etape, în perioada aprilie – octombrie. În prima, reprezentanți ai Fundației Leaders, împreună cu specialiști din cadrul Holcim, au ajutat elevii de liceu să identifice posibile direcții de carieră, pornind de la aptitudinile și interesele lor. În acest sens, cursanții au completat un chestionar de orientare vocațională, au participat la două ateliere online de orientare în carieră și la un eveniment inspirațional, cu 10 invitați din partea Holcim. În cadrul acestei etape, 50 de liceeni din Câmpulung Muscel și-au descoperit posibilele direcții de carieră, 25 dintre ei fiind fost selectați în etapa a doua a proiectului.
„Exploratori de viitor este un proiect educațional adresat elevilor de liceu din Aleșd (Bihor), Oradea, Câmpulung Muscel, București și Buzău. Pe întreg parcursul programului, liceenii sunt sprijiniți să își dezvolte abilitățile de leadership, să-și identifice punctele forte și implicit să-și găsească drumul în carieră. Nu în ultimul rând, ei au posibilitatea de a dezvolta și implementa proiecte sustenabile, cu impact pozitiv la nivelul comunităților din care fac parte. Acest proiect vine ca o continuare firească a implicării noastre în dezvoltarea pe termen lung a tinerilor din comunitățile noastre”, a declarat Alina Cristea, manager CSR și Proiecte Educaționale în cadrul Grupului Holcim România.
Proiectele, trei la număr, dezvoltate de către participanții ediției a doua sunt: Adoptă un suflet de explorator – elevii au inițiat o campanie de conștientizare, încercând să-și determine apropiații să adopte câini fără stăpân de la adăpostul local şi au creat un material informativ despre cum îți îngrijești corect animalul de companie, pe care l-au prezentat elevilor de la Școala Gimnazială „Nanu Muscel”; Explore & Clean – a pornit de la nevoia liceenilor de a avea parcuri mai curate în care să-și petreacă timpul liber. Astfel, aceștia au organizat o campanie de ecologizare a Parcului Krețulescu şi au strâns 18 saci cu gunoi; Imaginea orașului – adolescenții au creat o serie de 10 videoclipuri informative despre clădiri istorice din Câmpulung, pentru care au generat coduri QR ce se regăsesc pe o pancartă care va fi amplasată în oraș cel puțin până în perioada sărbătorilor de iarnă. Mai mult, au confecţionat un panou de poze, cu inscripția „Eu iubesc Câmpulung”, amplasat în Piața Primăriei, pentru a încuraja promovarea orașului pe rețelele de socializare.
Cei 25 de absolvenți ai etapei a II-a a proiectului au primit certificarea în leadership intitulată „Knowing Yourself”, care atestă dezvoltarea a nouă competențe cheie și au obținut acces la comunitatea de absolvenți Leaders, formată din peste 35.000 de tineri.
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...