Panică mare ieri dimineaţă la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” din Cîmpulung, după ce pe holurile instituţiei a sunat alarma de cutremur. Totul a făcut parte dintr-un scenariu elaborat de ISU Argeş, conform căruia în urma seismului o sală de clasă a fost cuprinsă de flăcări, iar mai multe persoane au dispărut printre dărîmături. Din fericire, totul a fost doar un exerciţiu organizat şi coordonat de Detaşamentul de Pompieri Cîmpulung. Exerciţiul, organizat şi coordonat de Detaşamentul de Pompieri Câmpulung, a avut ca principal obiectiv punerea în aplicare a planurilor de acţiune, de cooperare şi de limitarea efectelor în cazul producerii unui cutremur urmat de incendiu. Un alt obiectiv important a fost punerea în aplicare a procedurilor de intervenţie menite să coordoneze unitar atât acţiunile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor materiale din zonele afectate, cât şi acţiunile de localizare şi limitare a efectelor situaţiilor de urgenţă apărute. Potrivit scenariului, în zona Vrancea s-a produs un cutremur major, seismul fiind resimţit şi la Câmpulung, cele mai mari pagube înregistrându-se la Colegiul „Carol I”. Este contextul în care, sub supravegherea cadrelor didactice, toţi cei 850 de elevi au fost evacuaţi, iar la faţa locului au intervenit trei autospeciale cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru punct de comandă înaintat şi un autoturism de serviciu pentru suport logistic. Opoeraţiunea a decurs în condiţii normale.
Citeşte şi ...
,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin
Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...