Muzeul Judeţean Argeş vă invită marţi, 29 aprilie a.c., ora 14.00, la Galeria de Artă Naivă, Bulevardul Eroilor Piteşti, unde va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură a artiştilor Corneliu Drăgan – Târgovişte şi Vitalie Butescu.
În expoziţie pot fi admirate lucrări realizate de pictorul Vitalie Butescu în decursul ultimilor 3 ani, tematicile abordate fiind peisajele urbane, adevărate „portrete” ale clădirilor reprezentative ale Bucureştiului, aspecte din Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, imagini din Sighişoara, Viscri, Veneţia, Fukaya, Kyoto – gheise, sakura, temple, grădini etc. Pictorul ştie să descopere farmecul unor anonime colţuri de natură, smerenia înălţătoare a mănăstirilor sau amintirea unor clădiri modeste, colţuri urbane ori case de la ţară. Balcicul este, de multe ori, subiectul asociat cu creaţia lui Vitalie Butescu (website: www.butescuart.ro). “Derivând fluid de din roşu şi aur către verde, albastru şi pământ, pictorul Vitalie Butescu ne bucură şi tulbură, şi excită şi somează la gândire şi simţire adâncă… Vitalie Butescu logodeşte canavaua cu legenda şi culoarea cu destinul“ (Victor Niţelea).
Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 29 aprilie – 31 mai 2014, la Galeria de Artă Naivă , Bulevardul Eroilor, Piteşti, aceasta putând fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.00 – 17.00.
Foto-Mihai Neacsu
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...