Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au finalizat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi fals informatic de asemenea în formă continuată.
Lua bani in avans
Din verificări a rezultat că, începând cu luna aprilie şi până în prezent, Ionuţ C. P., de 25 de ani, din orașul Potcoava, județul Olt, folosindu-se de falsa calitate de reprezentant al unei societăți comerciale de transport, ar fi indus în eroare mai multe persoane cărora le solicita bani în avans pentru servicii de transport, prin facturi proforme, fără a efectua acele transporturi. Banii erau virați în conturile unor terțe persoane, racolate de pe stradă sub diverse pretexte, care ulterior îi retrăgeau și îi înmânau olteanului cu pricina contra unei mici recompense. Prejudiciul estimat până în acest moment este de 10.000 de euro.
Flagrant în oraş
Vă reamintim că, pentru depistarea celui în cauză, pe 28 iunie polițiștii au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict, în Pitești, imediat după ridicarea unei sume de bani obținută prin modalitatea anterior amintită. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive, a fost plasat în arest la domiciliu.Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Pentru a se proteja împotriva fraudelor de genul celei de mai sus, polițiștii recomandă cetăţenilor: să nu pună la dispoziția persoanelor necunoscute numărul de cont; să nu comunice nimănui PIN-ul sau datele înscrise pe card, date personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parolele de securitate utilizate în tranzacționare; să nu furnizeze niciodată datele de acces la Internet/Mobile Banking. Datele înscrise pe card trebuie cunoscute exclusiv de titular și trebuie completate doar când acesta efectuează cumpărături online pe site-uri securizate; să nu deschidă atașamentele din e-mail-urile primite de la persoane necunoscute, să nu intre pe link-uri primite prin e-mail-uri necunoscute sau nesolicitate, să nu instaleze aplicații din surse necunoscute și programe necertificate.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...