Acasă / EVENIMENT / Falşi angajaţi judecaţi pentru furt

Falşi angajaţi judecaţi pentru furt

furt
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Pitești, sub supravegherea unui procuror, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de furt calificat.
Din verificări a reieşit că, în ziua de 30 martie, sub pretextul că sunt reprezentanți ai unei firme de furnizare a energiei electrice și fac verificări la instalațiile specifice, doi bărbați ar fi determinat un abonat din Pitești să le permită accesul în locuință, de unde ar fi sustras, prin distragerea atenției, aproximativ 4.500 de lei. Aceştia sunt Eduard L., respectiv Roberto Cristian N., ambii de 32 de ani, din Bucureşti.
Vă reamintim că, pe 11 mai, cei în cauză au fost depistați în flagrant delict imediat după ce au sustras suma de 1.500 de lei, prin același mod de operare, din locuința unei persoane din municipiul București.
Împricinaţii au fost aduşi la sediul Secţiei 4 Poliţie şi audiaţi, iar după administrarea probatoriului bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță și încarceraţi. Prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, bucureştenii au fost duşi de procurorul ce caz în faţa instanței, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, cei doi indivizi sunt cunoscuţi cu antecedente penale tot pentru comiterea de furturi din locuințe folosind modul de operare precizat mai sus.
Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Pornind de la acest caz, pentru a nu cădea victime unor asemenea indivizi poliţiştii recomandă să nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute care se prezintă în calitate de instalatori, electricieni, angajați ai firmelor de apă-canal, de comunicații, de cablu și televiziune, electricitate sau gaz. Pretextul că sunt angajați ai unor companii sau instituții publice reprezintă una dintre cele mai utilizate căi prin care falșii angajați bat la ușa victimelor și le solicită accesul în imobil pentru efectuarea unor așa-zise verificări. De obicei, acești falși angajați sunt bărbați cu vârste între 25 – 50 de ani, care de cele mai multe ori poartă salopetă asemănătoare cu a firmei reale și pot prezenta legitimații false. „De obicei, infractorii acționează între orele 8 – 17 și vizează îndeosebi persoanele vârstnice, de peste 70 – 75 de ani, care locuiesc singure sau care petrec mare parte a timpului singure. Aleg această categorie de persoane întrucât, pe de o parte se mizează pe capacitatea lor mai redusă de a reține detalii sau a-i recunoaște, iar pe de altă parte se mizează pe capacitatea de rezistență fizică mai scăzută a vârstnicilor. În astfel de situații în care la ușa dumneavoastră apar persoane necunoscute pentru a efectua diferite lucrări pe care nu le-ați solicitat în prealabil, ori să verifice instalaţii de utilităţi pentru care furnizorii nu v-au anunţat în prelabil, anunțați polițiștii pentru a interveni în identificarea persoanelor și verificarea intențiilor acestora, înainte de a le permite accesul în locuință”, transmit oamenii legii.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar