Acasă / EVENIMENT / Familie cu cinci copii ajutată de jandarmi

Familie cu cinci copii ajutată de jandarmi

Pe lângă misiunile zilnice pe care le execută pentru siguranţa şi în folosul cetăţeanului, jandarmii Detașamentului 4 care au în atribuţii asigurarea pazei şi securităţii conductelor de transport produse petroliere din jude, se implică în mod activ în viaţa de zi cu zi a comunităţii.
Astfel, în exercitarea atribuțiilor zilnice pe unul dintre traseele de patrulare din comuna Hârsești, au aflat despre o familie încercată de greutățile vieții din cauza posibilităţilor materiale reduse şi au decis să dea o mână de ajutor. Astfel, marţi, 18 ianuarie, jandarmii s-au deplasat la familia în care părinții se străduiesc să asigure traiul zilnic celor cinci copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani și le-au dăruit tuturor haine, încălțăminte, jucării și alimente.
Înainte de a-și lua rămas bun de la copii, subofiţerii au promis că vor încerca atât să revină cât mai curând posibil, precum şi să sensibilizeze alte persoane care pot veni în sprijinul lor.
„Vom continua astfel de acțiuni în speranţa că vom reuși cu toţii să fim mai buni şi mai atenţi la greutățile altora”, a transmis jandarmeria argeşeană.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar