Marţi după-amiază, în jurul orei 16, cinci oameni, printre care și un copil, membri ai aceleiaşi familii, au fost găsiți morți în propriile locuințe din comuna Bascov, satul Stejăret. Principalul suspect, un bărbat cu afecțiuni pshice rudă apropiată cu victimele pe care le-a ucis cu sânge rece, ar fi încercat să-şi ia viaţa, dar a fost prins de jandarmi în apropierea locuinţei. Rănile sunt superficiale. El a recunoscut totul şi le-a spus anchetatorilor că se gândea de mai multă vreme să își ucidă familia, dar nu a oferit mai multe detalii. Din datele de care dispunem cazul este fără precedent, fiind prima dată când cinci persoane au fost ucise în Argeş.
Şi-a găsit soţia, fiica, socrii şi cumnatul ucişi
„În ziua de 9 august, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani, din comuna Bascov, ar fi găsit, când s-a întors la domiciliu, cinci membri ai familiei sale (soția, copilul, cei doi socri și un cumnat), decedați. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Rurale Bascov, polițiștii de investigații criminale și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au constatat că cele sesizate se confirmă. Polițiștii au luat primele măsuri, iar la scurt timp au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat cunoscut cu probleme psihice. Acesta se află în custodia polițiștilor, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș”, transmitea poliţia judeţeană.
Dosar pentru omor calificat
„În cursul nopţii de 9/10 august 2022, în urma desfăşurării cercetării la faţa locului, audierii mai multor martori precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi), persoană care a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi inculpat în cauză, s-a dispus de către procuror reţinerea pentru 24 de ore. Faţă de victimele identificate inculpatul avea calitatea de fiu, frate şi, respectiv, unchi. În cursul zilei de azi, 10 august 2022, urmează ca inculpatul să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. Acesta urmează să fie supus unui examen psihiatric, în urma căruia anchetatorii vor stabili dacă avea discernământ când și-a ucis familia”, a anunţat biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Omorâţi unul câte unul
Este vorba despre Viorel L., de 53 de ani, care locuia împreună cu părinţii şi fratele. Din 2006 figura în evidenţele medicale cu handicap psihic accentuat permanent şi primea indemnizaţie de la DGASPC Argeş, după cum spunea Gheorghe Stancu, primarul comunei. El şi-ar fi ucis mai întâi tatăl, Aurel L., de 79 de ani, pensionar, fost inginer biolog la Budeasa, când acesta ieşise din baie, apoi mama, Iulia, de 72 de ani, de asemenea pensionară, şi pe urmă fratele, Marius, de 50 de ani, taximetrist (taxiul era parcat în curtea casei). Din câte se pare, bărbatul şi-a ucis părinţii şi fratele în cursul nopţii de luni spre marţi, iar dimineaţa, după ce cumnatul a plecat, a traversat la casa vecină aflată în aceeaşi curte, unde şi-a ucis sora, Genţiana R., de 49 de ani, care din spusele unor rude era asistentă medicală la Spitalul Militar Piteşti, şi nepoţica, S.R., în vârstă de numai cinci anişori. Nu se ştie ce a făcut individul după ce i-a ucis pe cei cinci membri ai familiei până după-amiza când cumnatul său, medic militar pensionat nu de mult dar care continua să profeseze în baza unui contract de colaborare la aceeaşi unitate unde lucra soţia, a revenit la domiciliu şi a făcut teribila descoperire. Cert este că, la apariţia oamenilor legii, bărbatul a fugit dar, aşa cum am precizat, a fost capturat în foarte scurt timp.
Atacaţi prin surprindere
„S-a folosit ca modalitate de agresiune din partea autorului corpuri contondente, deci mai exact pietre de diferite dimensiuni, și obiecte tăietoare despicătoare. Vă spun că este deosebit și mie îmi este foarte greu să vă vorbesc. Fiecare victimă este într-un loc diferit, cu excepția mamei și a fetiței. Eu cred că toți cinci au fost surprinși și cred că evenimentele au avut loc spre seară târziu, până spre dimineață. Era în evidenţă la un celebru psiholog din Piteşti, care i-a prescris tratament”, spunea dr. Dan Manu, șeful Serviciului Județean de Medicină Legală Argeș.
Coerent în exprimare
„Pot să confirm că este vorba de cinci victime din cadrul aceleași familii găsite în două imobile. Despre persoana respectivă (suspectul, n.r.), găsită când fugise în pădurea de lângă (casă, n.r.), se cunoaşte că era în evidenţe cu boli psihice. Nu putem şti în ce măsură bolile i-au afectat capacitatea de a gândi, de a discerne şi de a avea reprezentarea faptelor lui. Sunt lucruri care urmează să fie stabilite de anchetă. Nu aveam deocamdată detalii despre un mobil. Ceea ce vă pot spune este că s-au purtat discuţii cu făptuitorul care era coerent şi a relatat destul de liber şi cursiv despre o anumită modalitate de săvârşire a faptelor pe care le cercetăm. Urmează să fie condus la Parchet pentru declaraţii, bineînţeles cu respectarea tuturor drepturilor procesuale. Din primele date se pare că nu a fost implicat în niciun fel de situaţii conflictuale, sau cel puţin care să fie aduse la cunoştinţa organelor de cercetare penală sau poliţiei. S-a putut face o rectificare faţă de informaţiile iniţiale, în sensul că nu este vorba de o înjunghiere”, a declarat chiar la faţa locului Laurenţiu Palaghia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Semne de agresiuni intense
„Ceea ce vă pot spune este că în cazul acesta este vorba de un alt corp dur, posibil ciocan sau altceva (…) Este posibil ca faptele să se fi produs încă de astăzi dimineaţă. Victimele au fost găsite în interiorul a două imobile. Toate poartă semnele unor agresiuni destul de intense. Este făcut un inventar al unor obiecte găsite la faţa locului. E prematur să spunem care a fost obiectul crimei. Nu a fost agresiv, nu fugea, nu putea să explice prea bine nici de ce se afla acolo. Prezenta răni superficiale, se pare că a încercat sa-si facă rău, dar leziunile nu necesitau îngrijiri medicale (…) Asupra făptuitorului au fost găsite cuțite și alte obiecte tăietoare. Din cercetare există prezumată o anumită succesiune a uciderii victimelor, ceea ce ar nuanța un plan bine stabilit”, a mai precizat magistratul.
Tag-uri- . 24 A bascov budeasa familie r seară
Citeşte şi ...
Explozie într-o gospodărie din comuna Lunca Corbului, satul Ciești
Explozie neurmată de incendiu produsă într-o gospodărie din comuna Lunca Corbului, satul Ciești. Intervin pompierii ...