Acasă / EVENIMENT / Fânar şi casă cuprinse de flăcări

Fânar şi casă cuprinse de flăcări

Marţi seară şi ieri-dimineaţă, pompierii argeşeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a două incendii deosebit de violente. Primul a izbucnit la Boteni, unde a luat foc un fânar şi au ars construcţia pe circa 300 mp suprafaţă şi vreo 10 tone de fân. În comună au fost trimise trei autospeciale ale pompierilor profesionişti, precum şi echipaje ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Domneşti şi Brăduleţ, care au asigurat alimentarea maşinilor de stingere ale pompierilor militari. Din verificări a rezultat că focul a fost provocat intenţionat, bănuit fiind un vecin de-al proprietarului, cu care ar avea un conflict mai vechi. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru distrugere prin incendiere şi cercetările continuă. Cel de al doilea incendiu a izbucnit ieri-dimineaţă la o casă din comuna Călineşti, satul Valea Corbului. Şi aici au intervenit trei autospeciale ale Detaşamentului de Pompieri Piteşti, iar flăcările au distrus acoperişul de peste 100 mp al casei. La momentul izbucnirii flăcărilor nu era nimeni acasă şi cauzele care au generat incendiul sunt în curs de stabilire.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar