Acasă / EVENIMENT / Femeie acroșată de tren!Pitești, zona C.N.C.D.

Femeie acroșată de tren!Pitești, zona C.N.C.D.

Pitești, zona C.N.C.D. – sesizare femeie acroșată de tren. Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș se deplasează la fața locului . Din primele informații ar fi vorba despre o persoană acroșată de tren în zona barierei de la CNCD.Intervin pompierii cu o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Este vorba despre o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 80 de ani, din Pitești, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.Din păcate, a fost constatat decesul femeii.                     Sursa foto : Info Trafic Pitesti 

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș, s-a stabilit că o femeie de 82 de ani, din Pitești, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, a fost surprinsă de un tren de călători, care circula pe ruta Pitești-Curtea de Argeș. Ca urmare a impactului, femeia a suferit leziuni incompatibile cu viața. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care incidentul feroviar a avut loc”,transmite IPJ Argeș.

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș recomandă ca la orice traversare a căii ferate să fie respectate regulile specifice.

Traversarea pietonală să fie făcută prin locurile autorizate, persoanele să se asigure temeinic înainte de a traversa, și să nu se expună la riscuri inutile. De asemenea, la traversarea cu autovehicule, să fie respectată semnificația marcajelor și indicatoarelor rutiere, cu oprirea în dreptul marcajului și asigurarea temeinică (la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere), respectiv să fie respectată semnificația marcajelor, indicatoarelor, a semnalizării acustice și luminoase și a barierelor sau semibarierelor (la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere sau semibariere), fără a încerca să traversați când barierele se află în curs de coborâre.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

microbuze electrice (1)

Alte trei microbuze electrice au ajuns în școlile din Argeș

 În prag de sărbători, alte trei (3) microbuze electrice au ajuns în școli - Lerești, Drăganu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar