O femeie a fost atacată de un urs după ce a ieșit pe geamul mașinii în încercarea de a fotografia animalului.
S-a întâmplat sâmbătă după-amiază pe Transfăgărăşan, iar imaginile surprinse de un alt șofer au fost postate pe reţelele de socializare. În filmarea de câteva secunde se vede cum o femeie iese aproape jumătate pe geamul unei mașini cu numere de Bucureşti oprită în imediata apropiere a doi urși prezenţi pe marginea drumului și începe să vorbească cu ei. La un moment dat, una dintre sălbăticiuni se ridică pe labele din spate şi într-o fracţiune de secundă se năpustește asupra femeii care, din fericire, apucă să se retragă în autoturism şi să ridice geamul. Din imagini nu rezultă clar dacă cea în cauză a fost sau nu atinsă de ursul care a atacat fulgerător, dar se vede cum după ce turista a închis geamul maşinii, animalele s-au retras rămânând tot la marginea şoselei.
Vă reamintim că, în urmă cu două săptămâni, dând dovadă de maximă inconştienţă un tânăr a coborât din mașină în zona barajului Vidraru şi a fost filmat în timp ce s-a apropiat de un urs tolănit pe marginea drumului. Probabil simţindu-se ameninţat, animalul s-a năpustit brusc asupra lui, iar în încercarea de a fugi tânărul încălţat cu şlapi s-a împiedicat și a căzut pe spate. Norocul lui a fost că ursul nu a continuat atacul şi s-a întins din nou la marginea şoselei.
Deși jandarmii montani îi amendează pe cei care se apropie de urși şi le dau mâncare, încă există persoane care nu conștientizează pericolele la care se expun și continuă să încalce regulile.