Acasă / EVENIMENT / Femeie salvată de jandarmii argeșeni

Femeie salvată de jandarmii argeșeni

Vineri-seară, Poliţia Mioveni a fost sesizată că Elena V., de 92 de ani, din localitate, a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Din fericire, aceasta a fost găsită în viaţă şi transportată la spital.
Din cele constatate de anchetatori a rezultat că, joi la prânz, în pofida vârstei înaintate, nonagenara a plecat să culeagă plante medicinale. Femeia locuieşte cu fiica, iar acesta din urmă nu-şi făcea griji fiindcă mama sa mergea deseori să culeagă plante de leac. Întrucât se înnoptase şi mama ei nu se întorsese, a pornit s-o caute, dar nu i-a dat de urmă şi a doua zi seara familia a anunţat poliţia. Sâmbătă, căutările au fost reluate de poliţişti sprijiniţi de jandarmi şi de mai mulţi localnici. „Femeia de peste 90 de ani a fost găsită sâmbătă după-amiază pe marginea râului Doamnei, cartierul Colibaşi, de către jandarmi împreună cu efective din cadrul Poliţiei Locale Mioveni şi doi săteni.

Aceasta era conştientă, însă a fost transportată aproximativ doi kilometri cu ajutorul unei pături, deoarece echipajul de ambulanţă nu putea ajunge în acea zonă, după care a fost transportată la spital pentru investigaţii”, declara Delia Dragomirescu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Argeş. Când salvatorii au găsit-o, Elena V. era epuizată după ce stătuse în frig, căzută pe iarbă aproape două zile şi două nopţi. Obosită şi în vârstă, ea nu s-a putut ridica, dar din fericire a fost găsită înainte de a-şi pierde conştienţa, ulterior fiind preluată de medicii de la Camera de Primire a Urgenţelor a Spitalului „Sf. Spiridon” Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar